Revoltător: șefa de la Inspecția Socială Argeș, cu mașina instituție la evenimente de partid. Val de nereguli în scandalul azilelor morții
În timp ce subiectul azilelor groazei ține toată România cu sufletul la gură, mai marii instituțiilor își văd de treabă. Șefa Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială din Argeș a fost surprinsă în timp ce se plimba cu mașina instituției și participa la întâlniri de partid.
Pregătită pentru eveniment, Elena Grigorescu, șefa instituției care se ocupă cu verificarea centrelor de bătrâni, a fost surprinsă în timp ce pleca alături de copilul ei cu mașina către un alt cartier.
De acolo, femeia și-a luat mama și alte rude, cu care a plecat la drum în Pitești, la mănăstirea Corbii de Piatră. Aceasta a fost filmată în timp ce parca mașina instituției lângă mănăstire și a pornit către eveniment, unde era așteptată de Alina Gorghiu, noul ministru al Justiției.
Asta în timp ce, în urma controalelor din ultimele zile, Argeșul a ajuns și el pe lista rușinii, după ce au fost descoperite mai multe centre în care bătrânii erau umiliți de personal.
Reamintim că, pe 10 iulie, au început controalele în centrele sociale din toată țara, un anunț în acest sens fiind făcut chiar de premierul Marcel Ciolacu, la finalul ședinței de guvern de la începutul acestei săptămâni.
Practic, echipe mixte din partea instituțiilor statului au fost trimise în teren pentru a verifica în ce condiții sunt îngrijiți bătrânii în centrele sociale din România.
Aceste acțiuni au fost organizate ca urmare a scandalului din căminele groazei din Voluntari, unde bătranii erau bătuți cu bestialitate chiar de angajații centrelor sociale.