Revoltă pe litoral: geamanduri sub formă de CRUCE, donate de Fundația SMURD
Este revoltă pe litoral în rândul salvamarilor, după ce au primit de la Raed Arafat geamanduri sub formă de cruce. Mai mult decât atât, pe cruce este afișat și un mesaj de prevenție.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a făcut un act de binefacere și a transmis geamandurile salvamarilor de pe litoral, donate de fundația al cărei președinte este, pentru a le monta în locul celor existente.
Arafat crede, probabil, că aspectul noilor geamanduri îi va speria pe turiștii care se vor aventura în mare însă, salvamarii îl contrazic și spun că sunt sinistre.
Pe cruce este afișat și un mesaj de prevenție: ”Pericol de înec după acest punct! 30 de oameni au murit anul trecut după ce au depășit geamandurile. Întoarce-te acum!”.
Salvamarii spun că nu vor pune noile geamanduri în apă. ”Asta am primit de la Arafat să punem pe apă. Pare a cimitir, să le pună el unde vrea. Este sinistru. Eu așa ceva nu duc pe apă”, a declarat un salvamar revoltat, pentru replicaonline.ro.