MENIU

Revoltă la Filantropia, din cauza "pupilei" Gabrielei Firea

Revoltă la Filantropia, cea mai mare maternitate din sudul țării, din cauza Alexandrei Dobre, fosta consilieră personală a lui Gabriel Oprea și apropiată a primarului general Gabriela Firea, care la 26 de ani ocupă funcția de președinte al Consiliului de Administrație, Marţi, nemlţumirea medicilor și asistentelor a răbufnit şi oameni au ieșit pe holuri și au cerut clarificarea situaţiei, potrivit Libertatea. Directorul medical al spitalului, Anca Simionescu, și-a dat demisia după doar trei ore de la numirea în funcție.

Anca Simionescu fusese numită, marţi, director medical de către managerul Spitalului Filantropia, Cristinel Macarie, un apropiat al Gabrielei Firea. A demisionat, însă, după numai trei ore, în urma reacției de respingere a personalului la adresa întregii conduceri, acuzată de amatorism și de instalare prin intervenția primarului general, mai scriu jurnaliștii de la Libertatea.

Șefa Consiliului de Administrație de la Filantropia, Alexandra Dobre, nu are nicio legătură cu sistemul medical. A fost propulsată în Consiliul de Administraţie în octombrie 2018, când a fost votată președinte în unanimitate. Absolventă de Drept, SNSPA și cu master la Academia Națională a SRI, Dobre nu are nicio expertiză în domeniul sănătății. A fost consiliera lui Gabriel Oprea și, potrivit jurnaliștilor de la Libertatea, este o apropiată a primarului general al Capitale Gabriela Firea. Într-un răspuns transmis publicației, Alexandra Dobre a spus că nu a făcut altceva decât să susțină programele spitalului și să încurajeze măsurile de motivare pentru medicii din spital.

Totul a început în martie, când 23 de doctori și angajați ai spitalului Filantropia din Capitală au făcut o plângere către Primăria Municipiului București, în subordinea căreia se află spitalul.

Ei au semnalat probleme grave în administrarea unității medicale. Printre altele, s-au plâns că spitalul a rămas fără medic epidemiolog de la sfârșitul anului 2018, în plină epidemie de gripă și în perioada în care Maternitatea Giulești era închisă pentru infecții cu stafilococ auriu rezistent la antibiotice.

Imediat după petiția medicilor, într-o ședință a Consiliului de Administrație, Alexandra Dobre, președintele consiliului, a concluzionat că vina le aparține medicilor.

În replică, instituţia condusă de Gabriela Firea a trimis presei o precizare, în care spune că "Primarul General NU are atributii privind numirea președintelui Consiliului de Administratie" şi că Alexandra Dobre a fost numită ca reprezentant al Primăriei în CA, alături de reprezentanţi ai altor instituţii. 

"In ceea ce priveste propunerea Alexandrei Dobre ca reprezentant in Consiliul de Administraţie, menţionăm că s-a avut în vedere experienţa managerială a acesteia", se mai spune în comunicatul PMB. 

 

Mai multe articole despre:
Gabriela Firea Alexandra Dobre