MENIU

Revoltă într-o comună buzoiană. Localnicii și primarul NU vor centru de carantină pentru coronavirus

Localnicii dintr-o comună buzoiană, în frunte cu primarul, sunt revoltați că în apropierea caselor lor ar putea fi cazaţi temporar pacienţi suspecți de coronavirus, scrie realitateadebuzau.net. Primarul din Beceni nu este de acord cu decizia de la centru pentru organizarea unei tabere pentru cei infectați de coronavirus. 

 

Primarul contestă decizia prefectului de Buzău ca fosta tabără de la Arbănaşi să fie destinată unui centru de carantină pentru persoanele cu risc înalt de transmitere a infectiei cu coronavirus.

După ce a aflat că în comuna lor ar putea fi cazaţi temporar cetăţeni întorşi din China, primarul din Beceni, pe raza căreia se află tabăra dezafectată, a reacţionat pe Facebook. ”Având în vedere starea deplorabilă a fostei tabere care nu corespunde unor norme minime de igienă, nu are apă potabilă, nu dispune de grupuri sanitare, împrejmuirea ei nu este securizată, iar clădirile nu sunt compartimentate pentru a fi pregătite pentru astfel de situaţii, consider că acesta decizie este un real pericol, atât pentru pacienţi cât şi pentru locuitorii comunei Beceni”, a scris primarul Laurenţiu Constantin pe Facebook, potrivit realitateadebuzau.net.

Localnicii au iniţiat și o petiţie pe Internet prin care solicită ca Tabăra şcolară de la Arbănaşi să nu fie o locaţie pentru carantina eventualilor bolnavi cu coronavirus. Petiția are titlul „Stop! Nu vrem răspândirea virusului în județul Buzău”.

Direcția județeană de sănătate încearcă să-i liniștească pe oameni și transmite că reacţia celor din Beceni este nejustificată atât timp cât este foarte puţin probabil ca centrul de carantină să fie activat.

„Nu există nicio persoană contaminată cu coronavirus, iar persoanele care vin din China stau izolate la domiciliu timp de 14 zile sub monitorizarea medicului de familie, dacă există, sau a epidemiologului din cadrul DSP. Acea locaţie e identificată doar pentru situaţii excepţionale, dacă Institutul Matei Balş nu va mai avea capacitatea necesară de a primi pacienţi. Este o situaţie temporară, acolo nu se tratează, nu se diagnostichează, ci doar pentru o perioadă foarte scurtă de timp vor fi ţinuţi pacienţii, dacă va fi cazul, dar sperăm să nu fie cazul”, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe, directorul DSP Buzău, Cristina Ungureanu, potrivit Agerpres.

Primarul social-democrat  din Beceni spune că dacă oricum nu este o situaţie de urgenţă, atunci Prefectura Buzău are timpul necesar să pregătească şi să amenajeze o altă locaţie situată intr-o altă zonă a judeţului şi care să fie destinată unei zone de carantină, cum au făcut şi alte oraşe şi judeţe din ţară pentru a evita riscul unei contaminări.

”Nu este posibil să ne batem joc de sănătatea unor oameni supuşi unor investigaţii, cum nu este posibil să ne batem joc nici de locuitorii comunei Beceni şi ai Văii Slănicului. Fac apel la toţi factorii de decizie să cântărească bine acestă hotărârea luată, întrucât consider că acestă decizie a fost luată nefiind informaţi şi neştiind că în acest moment fosta Tabăra Şcolară de la Arbanasi nu îndeplineşte condiţii nici pentru cazarea copiilor”, a subliniat primarul din Beceni, scrie realitateadebuzau.net.

Tabăra şcolară din localitatea Arbănaşi, în comuna buzoiană Beceni, a fost desemnată luni de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Buzău ca locaţie pentru carantinarea pacienţilor suspecţi de coronavirus. În judeţul Buzău, 17 persoane sunt auto-izolate la domiciliu, dintre care 12 cetăţeni chinezi.