Revoltă în fața spitalului Calafat, după ce un copil a murit, fiind internat cu o banală tuse seacă. Părinții micuțului acuză medicii de malpraxis
Anchetă de amploare la Spitalul Municipal din Calafat, după moartea unui copil de un an și jumătate. Părinții micuțului acuză medicii de malpraxis. Ei spun că băiețelul a fost tratat cu dezinteres și transferat târziu la altă unitate medicală, unde putea fi salvat. Tragedia a provocat o revoltă în Calafat, iar zeci de oameni au ieșit cu pancarte pe străzi.
Familia susține că micuțul a fost internat cu tuse seacă și a murit după doar trei zile, din cauză că medicii l-au tratat fără să îi facă radiografie la plămâni. Ei au refuzat inițial să îl transfere la spitalul din Craiova, iar când a ajuns acolo starea copilului era deja gravă. Cazul grav a fost inregistrat, la începutul lunii iulie, iar părinții micuțului a sesizat Colegiul Medicilor din Dolj.
Familia susține că micuțul a fost internat pe 4 iulie cu tuse seacă și a murit după doar trei zile, din cauză că medicii l-au tratat doar cu antibiotice, fără să îi facă radiografie la plămâni. Deși părinții spun că au cerut încă de la început transferul la spitalul din Craiova, acest lucru s-a întâmplat prea târziu.
„Am venit cu el la spital cu rosu in gat. M-au internat la spital cu el. Nu au facut nimic la copil, nu au vrut sa ma trimita la Craiova cu el. In 24 de ore a murit copilul”, a spus mama micuțului.
Zeci de oameni s-au adunat în fața spitalului din Calafat pentru a cere demisiile medicilor care l-au tratat pe băiat la Spitalul Municipal din Calafat. Părinții micuțului au apelat la un avocat și vor să își facă dreptate în instanță. Între timp, a fost deschisă o anchetă internă la spitalul din Calafat.