MENIU

Reuters: "Sfârșitul unei ere" pentru procurorii din România

Toader, la un pas de exit

Dacă ministrul Justiției de la București, Tudorel Toader, va declanșa procedura de demitere a procurorului general Augustin Lazăr, vom asista la "sfârșitul unei ere pentru procurorii României", scrie agenția de presă Reuters, care amintește de schimbarea șefei DNA și de înlocuirea de la vârful DIICOT.

O luptă pentru putere între guvernul României și sistemul judiciar atinge un punct critic care riscă să conducă la un nou conflict între Uniunea Europeană și statele din Estul Europei cu privire la standardele democratice, arată Reuters în ediția electronică.

Ministrul Tudorel Toader a declarat că va decide curând viitorul procurorului general, "ultima figură importantă a unei acțiuni anticorupție care a fost apreciată pozitiv de Bruxelles", după cum scrie Reuters.

Augustin Lazăr are în subordine aproximativ 2.500 de procurori inclusiv din unitatea de combatere a criminalității organizate, DIICOT, și din unitatea anti-corupție, DNA.

"Guvernul susține că procurorii DNA au distrus destinele unor oameni nevinovați", scrie agenția de presă care amintește că direcția condusă până recent de Codruța Kovesi a obținut aproape cinci mii de condamnări în ultimii cinci ani, inclusiv 27 de parlamentari și 83 de primari din cadrul partidelor, precum și miniștri, șefi ai consiliilor județene, directori de firme de stat și magistrați.

Printre condamnați se află și Liviu Dragnea, liderul social-democraților, căruia i s-a interzis să devină prim-ministru din cauza unui din cele trei dosare deschise pe numele său. Dragnea spune că este "victima unei vânători de vrăjitoare declanșate de sistemul judiciar".

Mai mulți procurori și judecători s-au trezit cu inspectorii judiciari în birou pentru a le cerceta activitatea.

Un procuror DNA a declarat pentru Reuters, sub protecția anonimatului, că "e o tactică de a da exemple din rândul profesioniștilor de rang înalt".

"Vor să arate ce se întâmplă dacă nu te porți frumos. Și chiar funcționează. Unii oameni din sistemul judiciar încep să își pun problema: de ce să intru în lupta asta?", a mai spus procurorul DNA.

În ultimele luni, partidul condus de Dragnea a lansat o serie de proiecte de lege pentru a revizui codul penal și cel de procedură penală, în sensul îngreunării obținerii de probe împotriva corupției. De asemenea, PSD înființat o secție specială de să investigheze judecătorii și procurorii pentru posibile infracțiuni și are drept scop reorganizarea grupurilor de judecători.

Oficialii UE, care iau în discuție noi sancțiuni împotriva Poloniei și Ungariei pentru încălcarea valorilor democratice, sunt îngrijorați că România merge pe aceeași cale, mai notează Reuters.

Vicepreședintele CE, Frans Timmermans, a vorbit despre schimbarea direcției de mers în lupta anticorupție de la București. "Procedura de evaluare recent lansată cu privire la procurorul general a ridicat îngrijorări similare", a spus Timmermans.

Reuters amintește și de raportul pe codurile penale așteptat să fie publicat vineri de Comisia de la Veneția, venit la scurt timp după o nouă OUG controversată luată de Guvernul PSD-ALDE.

Mai multe articole despre:
tudorel toader