MENIU

Reuniune de urgenţă la ONU, după ce Iran a lansat o rachetă balistică

Criza iraniană

Consiliul de Securitate al ONU se reuneşte cu uşile închise marţi dimineaţa la cererea Marii Britanii şi a Franţei cu privire la un test cu rachetă balistică efectuat la sfârşitul săptămânii trecute de către Iran, au declarat diplomaţi, relatează AFP.

Aceste două ţări precum şi Statele Unite consideră că acest test a fost efectuat încălcând rezoluţia 2231 a Consiliului de Securitate care interzice Teheranului să efectueze teste cu rachete capabile să transporte focos nuclear, cum ar fi cazul testului efectuat recent de Iran, conform surselor citate.

Potrivit Teheranului, care a revendicat întotdeauna dreptul de a testa arme convenţionale "defensive", rezoluţia în cauză nu interzice decât testele cu rachete special concepute pentru a transporta focoase nucleare.

Potrivit statelor occidentale, racheta testată recent are o capacitate dublă, nucleară şi convenţională.

După acest test, Washingtonul a cerut luni europenilor să adopte sancţiuni împotriva programului iranian de rachete balistice, denunţând testul cu ''rachetă balistică cu rază medie de acţiune capabilă să transporte mai multe focoase'' şi ''să lovească unele regiuni din Europa şi pretutindeni în Orientul Mijlociu".

Mai multe articole despre:
Iran ONU program nuclear