MENIU

Reuniune de urgență a guvernului de la Taiwan. China începe JOI exerciţii militare la graniță

Guvernul de la Taiwan s-a reunit, miercuri, într-o şedinţă de urgență, pentru a stabili o serie de contramăsuri față decizia Chinei de a organiza manevre militare aeriene şi navale în apele care înconjoară insula. Tensiunea între cele 2 părți a atins cote maxime după vizita de câteva ore a șefei Camerei Reprezentanților din Statele Unite, Nancy Pelosi, care a și invocat temeri față de o intervenție în forță a Chinei în Taiwan.

Oficiali din Ministerul Apărării Naţionale din Taiwan au condamnat exerciţiile militare chineze, calificându-le drept "echivalentul unei blocade" şi o "încălcare a dreptului internaţional", potrivit agenției dpa, citată de Agerpres.

 

În special, ei au atras atenţia asupra ameninţării reprezentate de informaţiile false privind violenţe, precum bombardamente asupra aeroporturilor.

Ministrul transporturilor a spus că toate cele 150 de zboruri zilnice care pleacă de pe aeroporturile din Taiwan nu vor fi afectate de exerciţiile militare ale Chinei, dar ar putea avea loc întârzieri din cauza schimbărilor de traseu.

Ministrul afacerilor economice, i-a asigurat pe cetăţeni că stocurile de combustibil, cărbune, petrol şi gaz lichefiat sunt mai mult decât suficiente.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al guvernului a spus că agenţiile guvernului iau măsuri de consolidare a protecţiei împotriva hackerilor şi altor atacuri cibernetice.

De joi şi până duminică, China va organiza exerciţii în şase puncte din jurul Taiwanului, ajungând până la 9 mile marine (aproape 17 km) de două dintre porturile sale maritime majore, Keelung şi Kaohsiung.

Manevrele reprezintă o aparentă răzbunare pentru vizita în Taiwan a preşedintei Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, al treilea cel mai înalt oficial de la Washington, comentează DPA.

După ce a reafirmat că SUA "sunt alături de Taiwan", Nancy Pelosi a plecat miercuri seară, după o vizită de aproape 20 de ore.

Vizita lui Pelosi a provocat temeri privind o criză militară în strâmtoarea Taiwan, care separă China continentală de insulă.

Mai multe articole despre:
taiwan china nancy pelosi razboi china