MENIU

Retorica USR pe tema pensiilor, pericol pentru siguranța națională și instituțiile de bază ale României

Abordarea extrem de agresivă a USR în legătură cu reforma pensiilor riscă să șubrezească instituții fundamentale ale statului român, punând în pericol siguranța națională într-un context internațional foarte dificil.

Presiunile exercitate de USR în Parlament și întreaga retorică întreținută de opoziție pe subiectul pensiilor a creat panică în diverse instituții publice, generând numeroase intenții de pensionare în Armată, Poliție și Justiție.

Chiar dacă legislația privind pensiile este încă în dezbatere, iar deciziile urmează să fie luate în câteva săptămâni la Ministerul Muncii și ulterior în Guvern, percepția în rândurile angajaților din sistemul public este aceea că reformele cerute prin PNRR vor avea un impact foarte puternic asupra viitorilor pensionari. 

În aceste condiții, numărul cererilor de pensionare în rândurile militarilor, polițiștilor și magistraților a crescut alarmant în ultimele luni, aceștia intenționând să iasă la pensie înainte de schimbarea legislației, fără să mai aștepte să vadă efectiv prevederile.

Negocierea PNRR din 2021, de care a fost responsabil USR prin ministerul condus la acea vreme de Cristian Ghinea, a impus un plafon global de 9,4% din PIB pentru toate pensiile din România, plafon considerat acum absolut nerealist în raport cu nevoile țării. Mai mult, USR a folosit retorica pensiilor speciale pentru a introduce în mod abuziv în această categorie și pensiile militare, care nu sunt considerate nicăieri în Europa pensii speciale.

Confruntat cu un val de pensionări în sistemele critice pentru siguranța națională, Guvernul încearcă să calmeze lucrurile. Întreținerea unei atmosfere negative în jurul temei pensiilor, abordare favorizată de USR din considerente politice, a afectat însă sever reziliența României în condițiile agresiunii ruse din Ucraina. Scăderea moralului angajaților din diverse instituții și neîncrederea lor în capacitatea statului de a asigura pensii decente în viitor e o amenințare gravă la adresa siguranței naționale, generată de iresponsabilitatea USR.

Mai multe articole despre:
pensii legislatie pensii