MENIU

Reţeta pe care trebuie să o încerci. Vinete cu usturoi. Este delicioasă şi uşor de făcut

Reţeta pe care trebuie să o încerci. Vinete cu usturoi. Este delicioasă şi uşor de făcut

Vinetele sunt printre cele mai sănătoase legume din lume Şi, cu toate că luna iulie este perioada în care acestea sunt în plin sezon, ne putem bucura de ele până târziu în toamnă.

Se consideră că vinetele sunt originare din India, unde au crescut ca plante sălbatice şi au fost cultivate pentru prima dată în China, iar în Europa au devenit foarte populare în timpul Evului Mediu, atunci când au fost aduse prima dată de către maurii din Africa de Sud.

Îţi prezentăm un preparat foarte bun din vinete pe care îl vei îndrăgi imediat. Este foarte gustos şi uşor de pregătit!

Ingrediente:

3-4 vinete lungi, 1 capatana usturoi, 1 legatura de patrunjel verde, 100 ml ulei de masline, sare, piper.

Mod de preparare:

Alegem vinete lungi si nu foarte groase. Le taiem felii subtiri.

Incingem grill-ul apoi punem feliile de vinete pe el. Le coacem pe ambele parti.

Punem intr-un vas un strat de vinete, apoi presaram sare si piper, adaugam usturoi pisat si patrunjel tocat marunt. Repetam operatiunea pana terminam vinetele.

Turnam deasupra uleiul de masline astfel incat sa le acopere in totalitate.

Dam la rece cateva ore ca sa se intrepatrunda. Se servesc reci alaturi de cateva felii de paine prajita.

Beneficiile vinetelor asupra sănătăţii

Vinetele conţin fier, calciu şi alte minerale, nutrienţi esenţiali sănătăţii corpului nostru. Fie că le consumi pe grătar, coapte, prăjite sau în tocăniţă, vinetele sunt la fel de delicioase şi au acelaşi efect pozitiv asupra sănătăţii tale.

De asemenea, vinetele conţin anumiţi fitonutrienţi esenţiali care îmbunătăţesc circulaţia sângelui şi hrănesc creierul. Dar ţine minte, aceşti nutrienţi există în cantităţi mai mari în coaja vinetei, aşa că nu o aruncaţi.

Conţinutul crescut de fibre din vinete protejează tractul digestiv, împiedicând astfel apariţia cancerului de colon.

Vinetele sunt recomandate şi în dietă deoarece sunt sărace în calorii. O singură vânătă conţine 35 de calorii. Nu conţin grăsimi dar au, în schimb, un conţinut mare de fibre care te ajută să te saturi repede fără să mănânci mult.

Timp de câteva secole, vinetele au fost folosite pentru a controla diabetul. Cercetările recente i-au validat acest rol, datorită cantităţii mari de fibre şi a nivelului scăzut de carbohidraţi solubili din vinete.

Sursa: likeachef.biz

Mai multe articole despre:
reţetă vinete vânătă