MENIU

Resturi de mâncare vândute oamenilor, la un festival. Situație REVOLTĂTOARE

Mâncare la ceaun/ Captură foto Vremea nouă

Situație revoltătoare la Festivalul Ceaunelor de la Bârlad. În timp ce oamenii plăteau 30-40 de lei pentru o porție de iahnie de fasole, bucătarii reciclau resturile de mâncare și le turnau înapoi în ceaune. Un bărbat a surprins momentul și a publicat imaginile pe rețelele sociale. 

În filmare se observă cum resturile au fost adunate într-o caserolă de plastic, răsturnate apoi în ceaunul cu fasole și servite oamenilor ca adevărate delicii culinare.

Informația a ajuns și la inspectorii de la Direcția Sanitar Veterinară și Siguranță Alimentelor din Vaslui care susțin că niciunul dintre bucătarii nu au autorizație pentru prepararea și vânzarea mâncării.

Cei în cauză se apără și spun că de fapt ei doar gustau dacă fasolea are toate ingredientele necesare. Amenzile în acest caz vor ajunge și până la 10 mii de lei. 

Mai multe articole despre:
mancare resturi mancare festival