Restricțiile, relaxate în Cehia. Restaurantele și magazinele neesențiale, redeschise din 3 decembrie
În plină pandemie de coronavirus, o țară din Europa decide să permită redeschiderea magazinelor neesențiale și a restaurentelor. Vorbim despre Cehia, al cărei guvern a luat această decizie în contextul în care actualul val al pandemiei de coronavirus a început să scadă. Un anunț în acest sens a fost făcut, astăzi, de ministrul Sănătăţii, Jan Blatny, potrivit Reuters, preluat de Agerpres.
Cehia va reduce nivelul de risc de la 4 la 3 (pe o scară până la 5), ceea ce înseamnă că toate magazinele şi restaurantele se pot deschide, dar trebuie să limiteze numărul de clienţi pentru a permite distanţarea socială.
De asemenea, interdicţia de ieşire din casă pe timp de noapte va fi ridicată, însă barurile trebuie să închidă până la ora 22.00.
Muzeele şi galeriile de artă se pot deschide, la o capacitate limitată, iar activităţile sportive individuale de interior pot fi reluate.
Oamenii se pot aduna în grupuri de până la 50 în exterior şi de până la 10 în interior, faţă de un maximum de şase în prezent.
Numărul total de cazuri de infectare a ajuns sâmbătă la 518.649, iar cel al deceselor, la 8.054 în această ţară de 10,7 milioane de locuitori.