Restricţii în oraşul Dorohoi din Botoşani. Toate școlile trec în scenariul ROȘU, restaurantele se ÎNCHID
Autorităţile au instituit restricţii în municipiul Dorohoi din judeţul Botoşani, începând de duminică.
Toate restaurantele, terasele şi sălile de jocuri din municipiul Dorohoi vor fi închise, începând de duminică, în urma creşterii alarmante a numărului de cazuri de COVID-19, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, prefectul judeţului Botoşani, Dan Nechifor.
Potrivit acestuia, măsura a fost adoptată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică, după ce au fost înregistrate patru focare active de SARS-CoV-2, iar în ultimele 24 de ore au fost diagnosticate cu această boală 29 de persoane.
CJSU a decis, de asemenea, ca începând de luni toate şcolile să intre în scenariul trei de funcţionare, cursurile urmând să fie susţinute exclusiv online.