MENIU

RESTRICȚII drastice pentru cei nevaccinați COVID-19: Nu au voie să folosească mijloacele de transport. CINE face excepție

RESTRICȚII drastice pentru cei nevaccinați COVID-19 într-o țară din Asia

Decizie surprinzătoare pentru nevaccinați într-o țară din Asia: Persoanele care nu s-au imunizat COVID-19 nu mai au voie să folosească transportul public. 

Persoanele care nu sunt vaccinate împotriva COVID-19 nu au voie să folosească transportul public în capitala filipineză Manila, pe fondul creşterii cazurilor de coronavirus, a anunţat miercuri Departamentul Transporturilor, citat de DPA, relatează Agerpres.

Politica „fără vaccinare, fără călătorie/fără intrare” va fi în vigoare în regiunea Metro Manila, o metropolă întinsă cu peste 13 milioane de locuitori, în timp ce zona este sub nivelul trei de alertă al unui sistem pe cinci niveluri.

„Toate agenţiile ataşate şi birourile sectoriale implicate (ale Departamentului Transporturilor) sunt direcţionate să asigure că operatorii de transport public vor permite accesul sau eliberarea de bilete numai pentru persoanele complet vaccinate” anticoronavirus, se arată într-un ordin al Transporturilor din Manila.

Navetiştii trebuie să prezinte copii fizice sau digitale ale cardurilor de vaccinare anticoronavirus şi de identitate emise de guvern, adaugă departamentul.

Persoanele cu afecţiuni medicale ce împiedică vaccinarea lor completă alti-COVID-19 sunt scutite, dar trebuie să prezinte un certificat medical, precizează departamentul.

Persoanele nevaccinate anticoronavirus care trebuie să cumpere bunuri esenţiale sau au nevoie să călătorească pentru servicii esenţiale pot avea voie să urce în transportul public dacă au un permis de sănătate de la oficiali ai comunităţilor lor sau alte dovezi pentru a justifica această călătorie.

Decizia vine după ce preşedintele Rodrigo Duterte anunțase o altă măsură controversată: cei nevaccinați anti-COVID-19 nu aveau voie să își părăsească locuințele, cu excepţia călătoriilor esenţiale. Pentru nerespectarea măsurilor, nevaccinații puteau fi arestați. 

Aproape jumătate din filipinezi sunt deja vaccinați împotriva coronavirusului. Este vorba de peste 53 de milioane de persoane vaccinate, adică mai mult de 48% din populaţia totală a Filipinelor estimată la 110 milioane de locuitori.

Numărul total de cazuri în Filipine de la începutul pandemiei a depăşit marţi 3 milioane, când Departamentul Sănătăţii a raportat mai mult de 28.000 de noi cazuri de COVID-19. Bilanţul morţilor era de 52.511.