MENIU

Republica Moldova a început, astăzi, campania de imunizare anti-Covid cu vaccinul trimis de România. Mesajul președintelui Maia Sandu

Vaccin antiCovid Republica Moldova

Campania de vaccinare anti-Covid din Republica Moldova a demarat astăzi, primele persoane imunizate fiind lucrătorii medicali din cadrul Spitalului Clinic Republican “Timofei Moșneaga”. Presa locală susține că administrarea acestor doze a fost posibilă datorită lotului de vaccinuri donat de România. 

Un anunț în acest sens a fost postat pe pagina de Facebok și de președintele Maia Sandu. "Azi a fost administrat primul vaccin în Republica Moldova. Este o zi importantă pentru noi toți - astăzi prinde viață speranța că, după lucrătorii din prima linie, vom reuși să vaccinăm cât mai mulți cetățeni și vom reveni la normalitate. Știu că mai sunt persoane nesigure cu privire la vaccinare. Înțeleg îngrijorarea voastră, însă vaccinul este unica modalitate prin care putem opri îmbolnăvirile, decesele și, progresiv, elimina restricțiile. Peste 200 de milioane de doze au fost deja administrate în lume și, drept consecință, s-a observat scăderea ratei spitalizărilor și a cazurilor grave. Țările care au o rată înaltă de vaccinare constată că se micșorează cazurile de îmbolnăvire și încep să relaxeze măsurile restrictive impuse. Vă asigur că depunem toate eforturile pentru ca și cetățenii noștri să aibă acces cât mai rapid la vaccin", a scris Maia Sandu.
 
Potrivit strategiei de vaccinare stabilite de autoritățile din sănătate, într-o primă etapă vor fi vaccinați lucrătorii medicali din secțiile de Terapie intensivă și secțiile cu profil COVID, iar ulterior ceilalți angajați din sistemul sanitar. "Trebuie să protejăm viața și sănătatea medicilor ca ei să ne poată ajuta în continuare să ieșim cu bine din pandemie", a mai spus președintele Republicii Moldova.
 
Centrele de sănătate publică vor primi 10.800 de doze de vaccin, în vreme ce regiunea transnistreană va recepționa, într-o primă fază, 1.800 de doze.
 
România a trimis, sâmbătă, 27 februarie, prima tranșă de vaccin anti-Covid în Republica Moldova din ajutorul promis de președintele Klaus Iohannis. Este vorba despre 21.600 de doze de ser AstraZeneca.
 
”Este prima serie din cele 200.000 de doze pe care le oferim ca ajutor umanitar cetăţenilor moldoveni. Urmează şi restul în lunile următoare”, a scris premierul Florin Cîţu pe Facebook.