MENIU

Reprezentanţii Kievului şi separatiştilor au ajuns la un ACORD asupra unui memorandum de pace

<p>Reprezentanţii Kievului şi separatiştilor au ajuns la un ACORD asupra unui memorandum de pace</p>

Reprezentanţii Kievului şi separatiştilor s-au înţeles, sâmbătă, asupra unui armistiţiu şi creării unei zone demilitarizate pe o rază de 30 de kilometri în estul Ucrainei, au anunţat cele două părţi după şapte ore de negocieri la Minsk, relatează AFP, potrivit Mediafax.

"Am semnat un memorandum", a declarat pentru presă emisarul Kievului, fostul preşedinte Leonid Kucima.

Documentul de nouă puncte prevede, în special, încetarea utilizării armelor şi o retragere cu 15 kilometri de la linia de contact a artileriei grele a celor două tabere, a precizat Kucima.

Documentul constituie o ocazie pentru "crearea unei zone de încetare a focului pe o rază de cel puţin 30 de kilometri", a adăugat el.

Acest acord se înscrie în cadrul tentativelor de a instaura pacea în estul Ucrainei, unde separatiştii proruşi şi armata ucraineană se înfruntă încă din aprilie.

Acest grup de contact, alcătuit din reprezentanţi ai Ucrainei, separatiştilor proruşi, Rusiei şi Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), a încheiat la 5 septembrie un "protocol de încetare a focului", formulat în mod vag, care a permis dezescaladarea violenţelor fără a le opri însă complet.

Beligeranţii au convenit să nu utilizeze arme grele în zonele populate şi să interzică avioanelor de luptă şi avioanelor fără pilot să survoleze zona de securitate care se va afla sub supravegherea OSCE, a explicat Leonid Kucima.

Memomorandumul mai prevede ca "toate grupurile armate, echipamentele militare, toţi combatanţii şi mercenarii" să nu pătrundă în această zonă.

"Ar trebui creată o zonă de securitate completă", a anunţat, la rândul său, Igor Plotniţki, reprezentantul separatist al "Republicii Populare Lugansk", adăugând că statutul regiunilor Lugansk şi Doneţk, controlate de separatişti, nu au fost discutate.

"Noi avem opinia noastră pe această temă, iar Ucraina o are pe a sa", a răspuns "premierul" Republicii unilateral proclamate Doneţk, Aleksandr Zaharcenko.