MENIU

REPLICI tăioase între Cătălin Drulă și Sorin Cîmpeanu la dezbaterea moțiunii pentru demiterea ministrului Educației - VIDEO

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației Foto: gov.ro

Dialog tensionat la dezbaterea moțiunii simple depuse de USR pentru demiterea ministrului Educației. Sorin Cîmpeanu l-a acuzat pe președintele USR - Cătălin Drulă de demagogie după ce acesta l-a acuzat că este „autosuficient” și în „subordinea unui plagiator”.

"Domnule ministru, discursul dumneavoastră este exact proba a ceea ce nu e în regulă în sistemul de învăţământ românesc: autosuficient, verbos, adică multe cuvinte, dar fără să spună nimic pe fond şi mie îmi e clar, după ce v-am ascultat astăzi, vă cunosc şi din Guvern, cu oameni ca dumneavoastră la cârma educaţiei nici nu avem cum să nu fim la un punct de minim, aşa cum spuneţi. Până la urmă, sunteţi la locul dumneavoastră în prezent, adică ministru al Educaţiei în Guvernul României doar din două perspective. Sunteţi în subordinea unui plagiator. Deci pentru asta vă potriviţi acolo. Şi sunteţi ministru al Educaţiei unei coaliţii socialiste cu epoleţi. Apropo, mai sunteţi în Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale? De fapt, parcă nu mai sunteţi, că anul trecut v-aţi certat cu domnul Pricopie, aşa, ca între civili", a afirmat Cătălin Drulă, președinte interimar USR, citat de Agerpres.

În replică, ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat că „o să le acord nota 10 fiecăruia dintre autorii moţiunii, la disciplina "Demagogie", ştiut fiind că tocmai ce am vorbit de planurile-cadru. Demagogia vă asigur că nu va face parte din planurile-cadru. V-aţi dovedit a fi vajnici mânuitori de rangă şi baros, dar în educaţie lucrurile se fac nu numai demolând. Multe dintre iniţiativele dumneavoastră încep cu se abrogă. Da. Trebuie şi demolat, trebuie şi abrogat. Dar în educaţie ne bazăm mai mult pe construcţie. Lucrul cu mistria este uneori mai greu decât lucrul cu ranga şi barosul"

"Şi dacă vorbim de integritate, (...), nu v-am auzit nici pe dumneavoastră, nici pe patronul Iohannis să luaţi vreodată atitudine împotriva plagiatului evident al premierului Ciucă. Zeci şi zeci de pagini copiate, copy paste şi furtul era furt şi 2003 şi în 2007, şi când v-aţi mai făcut doctorate falsificate. Sunteţi întruchiparea perfectă a unui amestec între nepăsarea lui Iohannis şi cinismul securiştilor cu doctorate falsificate. Un lucru este foarte clar - educaţia va merge doar jos, din păcate, şi asta mă doare pentru că are am doi copii care vor merge la şcoală în curând, cu impostură la putere, educaţia va merge doar în jos, dar o notă de optimism: orice impostură are, domnule Cîmpeanu, sfârşitul ei şi la dumneavoastră se apropie", a mai spus Cătălin Drulă, la dezbaterea moțiunii simple depuse de USR pentru demiterea lui Cîmpeanu.

Ministrul Educației - Sorin Cîmpeanu a mai transmis că le va da şi o diplomă de excelenţă autorilor moţiunii simple, pentru "nenumăratele iniţiative de a demola orice iniţiativă constructivă în educaţie".

"Vă pot da şi o diplomă de excelenţă, o bursă chiar de excelenţă, pentru nenumăratele iniţiative de a demola orice iniţiativă constructivă în educaţie. Îmi exprim totuşi încrederea, speranţa că vom reuşi să ne adunăm laolaltă şi să facem ca sistemul de educaţie să depăşească acest punct de minim. Vă spun încă o dată - este la un punct de minim", a subliniat Sorin  Cîmpeanu, citat de Agerpres.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la dezbaterea moțiunii USR pentru demiterea sa: În pandemie ne-am jucat de-a deschis, închis școala!