MENIU

Reparaţiile de război, noi tensiuni între Germania şi Grecia. "Dosarul este închis"

<p>Noi declaraţii &icirc;n dosarul despăgubirilor de război</p>

Ministrul german de finanţe Wolfgang Schauble a reafirmat marţi că problema reparaţiilor de război pentru Grecia este închisă, subliniind în acelaşi timp că nu trebuie uitată responsabilitatea morală a ţării sale în privinţa crimelor comise de nazişti.

Dosarul pentru plata reparaţiilor este închis, a afirmat ministrul, într-o declaraţie făcută la Berlin şi preluată de AFP. El a reiterat astfel poziţia exprimată în ultima perioadă în această problemă de guvernul german, confruntat cu cererile insistente din partea Atenei de a redeschide dosarul despăgubirilor de război.

Declaraţia ministrului conservator intervine după ce preşedintele german Joachim Gauck a făcut apel, la sfârşitul săptămânii trecute, la 'sondarea posibilităţilor de despăgubire' pentru ţările care au avut de suferit din cauza ocupaţiei naziste, Grecia fiind una dintre cele mai afectate.

'Noi nu suntem numai ceea ce suntem astăzi, ci şi descedenţii acelora care au devastat Europa în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial', a afirmat preşedintele Gauck, considerat o autoritate morală importantă în Germania, chiar dacă funcţia sa este una onorifică.

Afirmaţiile sale au fost considerate de unii o 'breşă' în poziţia germană asupra reparaţiilor de război, dar nu este aşa, a explicat Schauble. 'Preşedintele nu a vorbit de reparaţii, el a vorbit de faptul că încă sunt oameni care suferă de consecinţele războiului. El ne-a cerut să nu uităm ', a afirmat Wolfgang Schauble.

Şi purtătorul de cuvânt al cancelarului Angela Merkel a reafirmat luni că poziţia Berlinului asupra reparaţiilor de război pentru Grecia este neschimbată, subliniind în acelaşi timp că Germania ia 'foarte în serios responsabilitatea sa istorică' în privinţa crimelor comise de nazişti.

Preşedintele grec Prokopis Pavlopoulos anunţa însă recent că intenţionează să se deplaseze 'cât mai curând posibil' la Berlin pentru a discuta cu omologul său german Joachim Gauck problema reparaţiilor de război cerute de Atena şi propunea ca acest litigiu să fie soluţionat de Curtea Internaţională de la Haga.

Dosarul legat de reparaţiile de război pe care Grecia le cere Germaniei a provocat o tensionare a relaţiilor dintre cele două ţări, mai ales după ce reprezentantul stângii radicale Syriza, Alexis Tsipras, a preluat la sfârşitul lunii ianuarie conducerea guvernului de la Atena.

Premierul Alexis Tsipras declara la începutul lunii februarie că guvernul pe care îl conduce are 'obligaţia istorică' şi 'morală' de a cere compensaţii pentru distrugerile din cel de-Al Doilea Război Mondial, precum şi rambursarea unui împrumut forţat acordat naziştilor.

Ocupată de trupele lui Adolf Hitler din 1941 până în 1944, Grecia, ţară care se confruntă în prezent cu grave dificultăţi economice, a estimat recent aceste reparaţii la 278,7 miliarde de euro, estimări calificate drept 'stupide' de către vicecancelarul german Sigmar Gabriel.