Renate Weber: Certificatul verde, practic, nu mai există în România. Suntem unicat în UE - Explicațiile Avocatului Poporului
Avocatul Poporului susține că ”certificatul verde, practic, nu mai există în România” din cauza diferențelor rezultate în urma restricțiilor decise de Guvern.
Renate Weber a anunțat că certificatul verde „nu mai există” pentru că cei testați pentru COVID-19 nu mai au acces la aceleași facilități precum cei vaccinați, ceea ce reprezintă o discriminare, susține Avocatul Poporului.
Reacția vine după ce Executivul a decis că restaurantele, sălile de sport și spectacole rămân deschise până la 50% din capacitatea maximă, în localitățile cu rată de infectare cu peste 6 la mie, pentru cei vaccinați sau trecuți prin boală, nu și pentru cei cu test negativ COVID.
"Cel mai evident lucru care iarăși ne face unicat în toată Uniunea Europeană este faptul că certificatul verde, practic, în România nu mai există. Din momentul în care ai scos posibilitatea testării, asta înseamnă într-adevăr discriminare, că până la acest moment, câtă vreme lumea se putea testa, aveai de ales între cele trei opțiuni.
De aia și-au bătut capul atâta în Parlamentul European, de aia au negociat cu toate statele membre și ăsta este certificatul verde european. Cum numai în România el nu mai este în ordine?”, a declarat Renate Weber, la o televiziune de știri.
Săptămâna trecută, Avocatul Poporului a transmis că actele normative discutate de Guvern privind introducerea certificatului COVID pentru angajații din spitale sau din domeniul asistenței sociale încalcă mai multe drepturi ale salariaţilor și sunt ”lipsite de proporționalitate și inadecvate”.
„Așa cum internările alea obligatorii numai la noi au fost... Este incredibil că la un an și opt luni de când s-a declanșat pandemia asta noi continuăm să avem poziții care ne singularizează în ansamblul statelor Uniunii Europene", a mai spus Renate Weber.