MENIU

Relu Fenechiu le cere senatorilor schimbarea Codului Penal din spatele gratiilor

Relu Fenechiu le cere senatorilor să schimbe Codul Penal. Fostul ministru al transporturilor susţine că porneşte de la experiența personală în închisoare, anunţă Realitatea TV. 

Din spatele gratiilor, Relu Fenechiu le cere senatorilor să schimbe Codul Penal. Fostul ministru susţine că porneşte de la experiența personală în închisoare.

Statul român nu a recuperat niciun ban din cele aproape 6 milioane de lei din dosarul Transformatorul. Ca atare, Relu Fenechiu vrea ca legislaţia penală să prevadă o altă procedură privind recuperarea prejudiciului.

Propunerea lui vine după ce fostul ministru al Transporturilor a cerut, în faţa instanţei, ca transformatoarele să-i fie înapoiate pentru a achita despăgubirile.

Totodată, Relu Fenechiu vrea ca funcţionarii publici să fie pedepsiţi dacă nu denunţă o infracţiune imediat ce au sesizat-o.

După trei ani de închisoare, Fenechiu vrea ca deţinuţii să primească o scutire de pedeapsă la fiecare zece zile executate în condiţii neadecvate.

Cât despre proiectul de lege privind graţierea, fostul membru al Executivului spune că, în forma actuală, nu rezolvă problemele din închisori. Ca atare, Fenechiu vrea ca toţi condamnaţii la maximum 5 ani de închisoare să scape de jumătate din pedeapsă, iar cei cu pedepse mai mari să li se reducă o treime din pedeapsă. Comisia juridică a Senatului va discuta propunerile peste două săptămâni.

Fostul ministru al Transporturilor a fost condamnat definitiv în dosarul 'Transformatorul' în luna ianuarie a anului 2014, după ce a fost trimis în judecată de către procurorii DNA în iunie 2012. A doua condamnare, cea în dosarul 'Siveco', s-a făcut după ce fostul ministru şi-a recunoscut vinovăţia într-un dosar în care era acuzat de DNA Ploieşti de trafic de influenţă în formă continuată şi spălare de bani.

Magistraţii au admis, astfel, cererea apărătorilor lui Fenechiu, care au solicitat instanţei de judecată să contopească pedeapsa de 5 ani din dosarul 'Transformatorul' cu cea de 3 ani şi 10 luni din dosarul 'Siveco'. În aceste condiţii, Relu Fenechiu ar avea de ispăşit 5 ani şi 6 luni de închisoare, din care a executat deja trei ani şi o lună.