Relaxarea restricțiilor și revenirea consumului au aruncat în aer prețurile carburanților
Prețurile carburanților au explodat după pandemie. Combustibilul se scumpește în ultima perioadă de la lună la alta, iar comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, un plin de benzină costă chiar și cu zeci de lei mai mult. Explicația este că, odată cu relaxarea restricțiilor și creșterea mobilității, dar si a schimburilor comerciale la nivel mondial, cererea de carburanți a crescut.
Față de luna sfârșitul lunii martie, atât litrul de benzină, cât și cel de motorină s-au scumpit cu circa 40 de bani, potrivit peco-online.ro.
În comparația de la an la an, scumpirea este spectaculoasă, fiind mai mare de un leu pe litru atât în cazul benzinei, cât și al motorinei.
În aceste condiții, un plin de benzină sau de motorină, calculat la un volum mediu de 50 de litri, costă la jumătatea lunii iunie 2021 circa 280 de lei, față de 218 lei și, respectiv, 227 de lei, cât costa în iunie anul trecut.
Scumpirea este determinată de revenirea, treptată, la ritmul de activitate de dinaintea pandemiei, fenomen ce va genera alte scumpiri în lanț atât la produse, cât și la servicii.