MENIU

Funeraliile Reginei Ana a României, model de modestie, bun-simţ şi normalitate

Regina Ana si Regele Mihai

Regina Ana îşi va dormi somnul de veci alături de regii României. Sicriul cu trupul neînsufleţit al Majestăţii Sale a fost înhumat la Curtea de Argeş. Acolo mii de persoane din toate colţurile ţării şi chiar din străinătate au participat la slujba oficiată de ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului. REALITATEA TV a transmis pe tot parcursul zilei cele mai importante evenimente de la funerariile reginei Ana. 

Discretia şi modestia care au caracterizat-o pe regina Ana a Romaniei de-a lungul vietii s-au reflectat si in trecerea reginei la odihna vesnica. Valorile pe care monarhia le intruchipeaza - modestie, discretie, bun-simt, au fost vizibile si in cadrul ceremoniei de astazi. Invitatii si membrii Familiei Regale nu au venit in limuzine la inmormantarea de la Curtea de Arges, ci in autocar, slujba catolica s-a imbinat cu cea ortodoxa, iar românii prezenti la funeralii au pastrat linistea si decenta unui astfel de moment tragic.

Cortegiul funerar al Reginei Ana a ajuns, sâmbătă, în jurul orei 15.45, cu trei sferturi de oră întârziere, la Curtea de Argeş, pe traseu cortegiul fiind întâmpinat de sute de oameni cu flori, steaguri sau lumânări.

Slujba de înmormântare a Reginei Ana, oficiată de înalţi ierarhi ortodocşi, în frunte cu IPS Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, s-a încheiat în jurul orei 16.30, iar sicriul cu trupul neînsufleţit a fost introdus în noua Catedrală Arhiepiscopală, urmând să fie aşezat într-una din criptele regale din interior.

Ceremonia de înmormântare a Reginei Ana de la Curtea de Argeş a început, sâmbătă, în jurul orei 15.50, cu aproape o oră întârziere faţă de programul stabilit iniţial, în sunet de trompetă şi în bătaia clopotelor.

Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, exarh patriarhal, a condus slujba de înmormântare a Reginei Ana de la Curtea de Argeş, alături de IPS Iosif, mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, IPS Calinic Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, doi preoţi şi un diacon.

ORA 15.55: Sicriul a fost depus pe catafalcul din fața noii catedrale. Slujba de înmormântare este oficiată de ÎPS Calinic, episcopul Argeșului și Muscelului, împreună cu alți ierarhi și preoți.

ORA 15.45: Cortegiul a ajuns la Curtea de Argeș! 

ORA 15.35: Principesa Margareta a ajuns la Curtea de Argeș. 

ORA 15.05: Flori și aplauze pentru Regina Ana pe drumul spre Curtea de Argeș! 

ORA 15. Cortegiu funerar ar fi trebuit să ajungă la Curtea de Argeș. 

ORA 14.40: Susţinătorii regalităţii au ţinut neapărat să ajungă la Catedrala din Curtea de Argeş, din respect pentru Regele Mihai si Regina Ana. Aceştia s-au înarmat cu multă răbdare şi au adus cu ei steaguri ale Casei Regale ori fotografii cu membrii Familiei Regale a României.

ORA 13.40: Zeci de persoane s-au adunat deja în faţa noii Catedrale Arhiepiscopale din Curtea de Argeş, unde va fi înmormântată Regina Ana.

ORA 12.40: Peste o mie de persoane au participat sâmbătă, zi de doliu național, la slujba oficiată pentru Regina Ana a României în Piața Palatului din Capitală.

ORA 12.15: Funeraliile reginei Ana: Cortegiul a plecat din Bucureşti şi se îndreaptă către Curtea de Argeş pentru înmormântare.

ORA 11.45: Funeraliile reginei Ana: Cortegiul a plecat de pe Calea Victoriei şi se îndreaptă spre Arcul de Triumf. 

ORA 11.30: Slujba religioasă din faţa Palatului Regal s-a încheiat. Cortegiul funerar va pleca spre Curtea de Ageş.

ORA 10.50: La Palatul Regal urmează slujba religioasă catolică oficiată de Înat Prea Sfinţia Sa Arhiepiscopul Ioan Robu, mitropolitul romano-catolic de Bucureşti, alături de ierarhi şi un sobor de preoţi catolici. Sicriul e încadrat de 4 militari ai Regimentului 30 Gardă Mihai Viteazul, şi la stânga şi la dreapta, de doi cavaleri ai ordinului de Malta, cu două lumânări aprinse. 

 

ORA 10.30: A început slujba!

 

ORA 10.20: Premierul Cioloș și soția lui sunt prezenți la slujba oficiată de Patriarhul Daniel.

 

 

ORA 10.15: Casele regale ale Europei, prezente la înmormântare!

ORA 10.05: Patriarhului Daniel a ajuns la Palatul Regal pentru ceremonie religioasă restrânsă, de la ora 10.30.

 

ORA 9: Ultimele pregătiri la Curtea de Argeș, înainte de slujba de înmormântare

UPDATE, ora 8.30: Restricţii de circulaţie în Capitală pentru funeraliile Reginei Ana(HARTA)

Timp de două zile, românii au putut să îi aducă un ultim omagiu Reginei Ana, al cărui sicriu a fost depus în Sala Tronului de la Palatul Regal din București.

Sâmbătă, funeraliile regale vor începe în jurul orei 9,30, în Sala Tronului, când vor ajunge la catafalc membrii Familiei Regale, urmați în jurul orei 10,00 de membri ai Familiilor Regale străine.

La funeralii și-au anunțat deja prezența membri ai Familiilor Imperiale ale Rusiei, Austriei și Germaniei, ai Familiilor Regale ale Olandei, Belgiei, de Luxemburg, de Baden, de Württemberg și de Bourbon-Parma, precum și ai Familiilor Princiare de Ligne, de Hohenberg și de Schaumburg-Lippe.

Vor face gardă la catafalc membrii Casei Majestății Sale Regelui, membrii Consiliului Regal (ASR Principele Lorenz al Belgiei, Andrew Popper, Anders Lindberg, Maestrul Adrian Vasiliu), apoi Principesele Regale — Principesa Moștenitoare Margareta, Principesa Elena, Principesa Sofia și Principesa Maria.

Între timp sunt așteptate să ajungă la Palatul Regal oficialitățile statului român.

La ora 10,30 este programată slujba religioasă ortodoxă, în prezența Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana va fi scos din Palatul Regal spre Piața Palatului în următoarea ordine anunțată de Biroul de presă al Majestății Sale Regelui: un militar care poartă crucea, Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Ioan Robu, Mitropolit Romano-Catolic de București, sicriul purtat de opt militari ai Regimentului 30 Gardă "Mihai Viteazul", un militar care poartă o coroană cu flori albe, un militar care poartă stindardul Reginei, urmați de Principesa Moștenitoare și Principele Radu.

În acest timp, bisericile din împrejurimi vor trage clopotele.

La ora 11,00, semnalul funerar de trompetă va marca începerea slujbei religioase, care va fi oficiată de Arhiepiscopul Ioan Robu, având alături ierarhi și un sobor de preoți catolici.

Sicriul va fi încadrat la cele patru colțuri de 4 militari ai Regimentului 30 Gardă "Mihai Viteazul", iar la dreapta și la stânga lui, pe mijloc, de doi Cavaleri ai Ordinului de Malta, care vor ține două lumânări aprinse, precizează Casa Regală.

Încheierea ceremoniei religioase va fi marcată de un semnal lung de trompetă, apoi Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale va începe lucrarea muzicală funebră, care va dura până când sicriul este pus în mașina mortuară.

Mașina mortuară va parcurge încet câțiva metri. Ea va fi încadrată de 12 jandarmi călare (care urmează să fie așezați 6 în față și 6 în spate), apoi va porni convoiul. Când caii și mașina mortuară vor fi pornit, bisericile din împrejurimi vor trage clopotele.

Cortegiul de mașini va traversa, conform programului, Piața Palatului Regal, bulevardul Magheru, Piața Romană. La Piața Romană, călăreții se vor retrage și se va continua traseul cu viteză mică în direcția Piața Victoriei, bulevardul Aviatorilor, Piața Charles de Gaulle, bulevardul Mareșal Prezan până la Arcul de Triumf. Ulterior, cortegiul funerar se va deplasa spre Curtea de Argeș pe traseul Chitila — Găești — Topoloveni — Pitești — Curtea de Argeș. Pe traseu, cortegiul funerar nu se va opri, dar va încetini viteza în localități, anunță Casa Regală.

În jurul orei 14,30 este programată sosirea la intrarea în parcul Mănăstirii Curtea de Argeș a Familiei Regale române și a Familiilor Regale străine, iar la 14,45 — sosirea convoiului mortuar.

Sicriul va fi dus la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală și așezat pe catafalc. Slujba de înmormântare va fi oficiată de ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, având alături ierarhi și un sobor de preoți ortodocși.

La ora 15,30, sicriul va fi dus în Noua Catedrală și va avea loc ceremonia religioasă a îngropării, care va avea caracter strict privat.

Reginei Ana a murit pe 1 august într-un spital din Elveția, la vârsta de 92 de ani.

Regele Mihai nu participă la funeraliile Reginei Ana, decizia fiind luată după ce medicii curanți ai acestuia au făcut recomandări împotriva deplasării în România.

 

FOTO: http://www.romaniaregala.ro/