Regimul lui Napoleon în timpul exilului! Secretul, dezvăluit de un inventar vândut la licitație!
Un inventar de produse alimentare și băuturi autorizate să fie livrate în fiecare zi la reședinta lui Napoleon din timpul exilului de pe insula britanică Sfânta Elena a fost vândut la licitație miercuri, în Anglia, relatează AFP, citată de Agerpres.
"Acest document fascinant oferă o prezentare detaliată a calității și cantității vinului, băuturilor spirtoase și alimentelor de care Napoleon și anturajul său se bucurau în timpul exilului său de pe Sfânta Elena", a explicat compania care a vândut inventarul, Woolley&Wallis.
"Alocația lor zilnică prevedea peste 50 de sticle de vin, cidru, bere tare, șampanie și alte băuturi" și "22 de kilograme de carne de vită și de vițel, 30 de kilograme de pâine, 22 de kilograme de carne de oaie și de porc, un porc la frigare, 2 curcani, 2 gâște, 4 rațe, 9 bibilici, 12 porumbei, 42 de ouă, 15 de sticle de lapte și multe alte lucruri ", explică compania.
Inventarul, datat 13 octombrie 1820 și semnat de Denzil Ibbetson, un ofițer britanic care servea pe insulă în timpul captivității lui Napoleon, a fost vândut pentru suma de 1.350 de euro.
Documentul îi enumeră și pe cei cincizeci de locatari ai Longwood, casa în care a locuit Napoleon, dintre care șapte membri ai familiei generalului Bertrand.
Fostul împărat a ajuns la 15 octombrie 1815 pe Insula Sfânta Elena, după o călătorie de 69 de zile din Anglia. Napoleon a murit după o suferință îndelungată la 5 mai 1821, în vârstă de 52 de ani, probabil ca urmare unui cancer la stomac.