MENIU

”Regele mirodeniilor” face minuni pentu sănătate. Ce efecte are și cum trebuie consumat

Busuiocul este considerat “regele mirodeniilor” de mulți bucătari, însă puțini oameni îi cunosc calitățile terapeutice. Această plantă parfumată are în compoziția sa 90% apă, Vitamina B1, Vitamina B2, Vitamina B3, Vitamina B5, Vitamina A, Beta-caroten, Vitamina B6, Vitamina C, Vitamina E, Vitamina K, magneziu, calciu, mangan, fier, fosfor, potasiu, sodiu, zinc și fibre alimentare, potrivit doctorulzilei.ro.

În scop medicinal, de la busuioc se folosesc frunzele și florile. Busuiocul întărește sistemul imunitar, reglează funcțiile glandelor endocrine și metabolismul celular, tonificând întregul organism.

Studiile de specialitate au arătat ca uleiul volatil de busuioc, are proprietăți antiseptice, bactericide, antiinflamatorii și cicatrizante. Este recomandată infuzia din frunze și flori de busuioc. În cosmetică se folosește infuzia sub formă de comprese sau pulverizări în cazul tenului gras și acneic.

Frunzele de busuioc utilizate sub formă de suc, ceai sau decoct au rol tonic și revigorant pentru memorie, îmbunătățesc funcția digestivă și induc transpirația abundentă. Pulberea de busuioc are acțiune energizantă și antidepresivă, înlăturând efectele surmenajului și echilibrând starea psihică și emoțională.

Ceaiul de busuioc are efect calmant, antidepresiv, diuretic și tonic digestiv. Studii recente arată că frunzele de busuioc pot oferi o protecție semnificativă împotriva stresului, prin mestecarea acestora de două ori pe zi. Este recomandat și sub formă de tinctură în caz de depresie, migrenă, îmbătrânire precoce, guturai, colită și ulcer.

 

Mai multe articole despre:
sănătate plantă Busuioc regele mirodeniilor