Regele Charles al III-lea ajunge azi în România. Care este programul vizitei suveranului?
Regele Charles al III-lea va sosi în cursul după-amiezii în România, unde va sta cinci zile. Vizita sa este privată, potrivit Ambasadorului Marii Britanii la Bucureşti. Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi vineri, la 15.30, la Palatul Cotroceni, pe Majestatea Sa Regele Charles al III-lea. În cadrul primirii oficiale va avea loc şi o întâlnire cu autorităţile statului, reprezentanţii societăţii civile şi Corpul Diplomatic.
Potrivit programului transmis de Administraţia Prezidenţială, primirea Majestăţii Sale Regele Charles al III-lea la Palatul Cotroceni va avea loc la 15.30, vineri.
Regele Charles al III-lea va fi primit în cadrul unei ceremonii oficiale. Cei doi vor avea convorbiri tête-à-tête şi o întâlnire cu autorităţile statului, reprezentanţii societăţii civile şi Corpul Diplomatic
Cel mai probabil, suveranul nu va fi însoţit de Regina consortă Camilla și se va deplasa în timpul vizitei şi la reşedinţa sa de la Viscri.
Ultima vizită în România a Alteţei Sale Regale Charles, pe atunci Prinţ de Wales, a avut loc în luna mai 2022.