MENIU

Reforma PENSIILOR SPECIALE, aprobată în Parlament | Militarii protestează și cer scoaterea pensiilor din PNRR

Reforma PENSIILOR SPECIALE, la vot, în Parlament

Militarii protestează la Senat, acolo unde a avut loc votul pe reforma pensiilor speciale. Coaliția a venit cu amendamente la proiectul de lege, însă nici acestea nu sunt agreate de oficialii europeni, potrivit unor surse politice.

Senatul a adoptat, miercuri, proiectul de reformă a pensiilor speciale. Proiectul inițiat de Guvernul României vizează reducerea cheltuielilor cu pensiile şi indemnizaţiile de serviciu, jalon inclus în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Printre amendamentele adoptate și miercuri, aduse marți în comisii, se regăsesc: impozitare progresivă, care va ajunge până la 15%, pentru pensiile fără contributivite suportate din bugetul de stat care depășesc un anumit nivel, interdicție la cumulul mai multor pensii speciale și faptul că nicio pensie nu va depăși venitul din perioada de activitate.

Au fost înregistrate 79 de voturi „pentru”, 37 de voturi „împotrivă”.

„Am 25 de ani de patriotism și încă sunt polițist. Suntem sindicatul național al polițiștilor, avem 35 de mii de membri. Vrem să se scoată pensiile militare din PNRR, nu au ce cauta pensiile militare în PNRR”, a spus unul dintre protestatari.

În același timp, la Senat, se desfășoară un alt protest prin care se cere eliminarea pensiilor speciale.

Mai multe articole despre:
reforma pensii speciale parlament