MENIU

Reforma pensiilor speciale, din amânare în amânare. SURSE: Parlamentarii își păstrează vacanța, iar specialii funcțiile - Testul suprem va fi dat la Bruxelles

pensii speciale

Este scandal uriaș pe reforma pensiilor speciale. Liderii coaliției nu se pot pune de acord cu privire la noile modificări, după ce judecătorii CCR au retrimis proiectul în Parlament. Noi întâlniri pe această temă vor avea loc astăzi, după ce Marcel Ciolacu a discutat ieri cu ministrul Muncii și cel al Justiției.

S-a discutat, miercuri pe această temă, însă și astăzi vor continua discuțiile între echipele tehnice ale Ministerului Muncii și Ministerului Justiției, acestea urmând să continue, cel mai probabil, și în zilele următoare. Este nevoie de consens în Coaliție pentru ca aceste amendamente să treacă mai departe. 

Dacă inițial se vorbea despre convocarea unei sesiune extraordinare special pentru această reformă, acest lucru nu se va mai întâmpla, potrivit surselor Realitatea PLUS, și asta deoarece cel mai probabil nu ar mai fi timp ca amendamentele să treacă prin Parlament. 

Drept urmare, acestea vor ajunge abia în luna septembrie în Parlament, odată cu începerea noii sesiuni parlamentare.

Abia ulterior acestea vor ajunge și în fața comisarilor europeni. Ministrul Muncii Simona Bucura Oprescu trebuie să meargă la Bruxelles pe data de 23 august să prezinte aceste amendamente. 

Sursele Realitatea PLUS spun că Executivul este pregătit pentru scenariul în care vor avea parte de o reacție negativă din partea oficialilor europeni. În acest caz, cel mai probabil, va crește acel impozit de 15% pe partea de necontributivitate a pensiilor speciale - această variantă fiind luată în calcul de Coaliție. 

În paralel cu aceste întâlniri ale echipelor tehnice, și premierul Marce Ciolacu continuă să discute cu miniștrii de restor. Chiar astăzi, la Palatul Victoria, Ciolacu are o întrevedere cu ministrul Fondurilor Europene Adrian Câciu. 

CE CRITICĂ JUDECĂTORII CCR LA LEGEA DESFIINȚĂRII PENSIILOR SPECIALE
- Diminuarea bazei de calcul
- Recalcularea pensiilor speciale aflate în plată (afectează componenta de neretroactovitate)
- Supraimpozitarea nu poate avea caracter sancționator (să se aplice tuturor)
Sursa: CCR

CE A RĂMAS DIN MAREA REFORMĂ A PENSIILOR SPECIALE
-procurorii și judecătorii rămân cu aceleași pensii până în 2028
-crește vârsta de pensionare la 65 ani (treptat, până în 2035)
-trecerea la pensii pe contributivitate până în 2043
-impozit de 15% pe tot ce depășește salariul mediu net pe economie
SURSA: Realitatea PLUS