MENIU

Reforma administrativă și descentralizarea, prioritare pentru Executiv. Ciucă: Trebuit găsite soluțiile astfel încât cetățenii să sufere cât mai puțin

Sursa foto: INQUAM / Octav Ganea

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, marți, în deschiderea lucrărilor online ale Adunării Generale a Asociației Orașelor din România (AOR), că reforma administrativă și procesul de descentralizare se află în centrul preocupărilor Executivului, precizând, totodată, că trebuie găsite soluții astfel încât "cetățenii să sufere cât mai puțin". 

"Reforma în administrație este unul dintre obiectivele pricipale ale programului de guvernare și aici au fost o serie de discuții și de consultări, astfel încât  putem  consolidăm și  actualizăm structura administrativă pentru ca actul guvernamental și cel administrativ  vină în sprijinul cetățenilor
 
Procesul de descentralizare a competențelor către admininistrația publică trebuie  continue. Transferul acestor  competențe trebuie  se realizeze către nivelul cel mai apropiat de cetățeni", a afirmat premierul României
 
 
"Pentru mine personal este foarte important să desfășurăm acest gen de activități, pentru că în urma dialogului pe care îl avem identificăm acele probleme și preluăm solicitările de la dvs, care pentru noi înseamnă practic reflecția așteptărilor cetățenilor și dacă am scris în programul de guvernare trebuie să o spunem în continuare: în centrul întregii noastre activități se află cetățeanul. Ca atare, rolul și relevanța dvs sunt deosebit de importante și de aceea pun mare preț pe acest gen de activități. (...) Nici nu s-a terminat bine tot ceea ce au însemnat efectele pandemiei COVID-19 și a trebuit să continuăm cu problemele generate de creșterea prețurilor la energie și la gaze. Dumneavoastră împreună cu noi a trebuit să găsim soluțiile astfel încât cetățenii să sufere cât mai puțin", a mai spus Nicolae Ciucă. 
 
În debutul discuțiilor AOR, premierul a punctat și solidaritatea manifestată deopotrivă de cetățeni și de autoritățile locale în cazul refugiaților ucraineni, spunând: " transmiteți tuturor celor care lustrează în administrație, dar și cetățenilor respectul pentru modul în care ați reacționat"