MENIU

Referendum ISTORIC, BUZĂUL ar putea deveni unul dintre cele mai mari orașe din România, ca suprafață

Buzău, Palatul Administrativ

Peste 100.000 de oameni sunt aşteptaţi astăzi la un referendum în municipiul Buzău. Locuitorii din oraş trebuie să decidă dacă vor unirea cu localitatea Țintești, ceea ce ar transforma Buzău într-unul dintre cele mai mari orașe din țară, ca suprafață. De altfel, acesta a fost și argumentul inițiatorilor, pentru că prin unificarea cu localitatea care are doar 4.500 de locuitori, suprafața oraşului aproape se dublează. 

80 de secţii de votare au fost amenajate în municipiu și două în comună. Toate au fost deschise din această dimineaţă, de la ora 7 şi se vor închide la ora 23. Dacă referendumul va fi valid, Buzăul va deveni unul dintre marile oraşe din ţară. Pentru ca acest lucru să fie posibil, este nevoie ca la urne să se prezinte cel puțin 30 la sută din totalul votanţilor. 

Dacă referendumul are succes, ar fi prima comasarea voluntară a două unități administrative.

Organizarea acestui referendum prin care se încearcă unificarea Buzăului cu Ţinteştiul a fost decisă de către Consiliul Municipal Buzău, la propunerea primarului Constantin Toma.