Redevenţele rămân neschimbate în 2015. Decizia, luată prin Ordonanţă de urgenţă
Redevenţele pentru resursele naturale vor rămâne la actualul nivel şi în 2015, în ciuda promisiunilor premierului Victor Ponta. Decizia a fost luată prin Ordonanţă de urgenţă, a anunţat ministrul pentru buget, Darius Vâlcov, citat de Realitatea TV.
Sistemul de redevenţe pentru sectorul petrolier nu va mai fi modificat pentru anul viitor, ci menţinut cu aceleaşi taxe, urmând ca o nouă formulă să fie gândită ulterior, potrivit ministrului-delegat pentru Buget, Darius Vâlcov.
Se va prelungi pentru anul viitor actualul sistem", a spus Vâlcov.
Decizia va fi luată de Guvern prin ordonanţă de urgenţă.
În luna septembrie, premierul Victor Ponta afirma că proiectul privind noile redevenţe pentru sectorul petrolier va fi pus în dezbatere la începutul anului viitor şi va introduce un sistem care să asigure resurse bugetare la media europeană, dar care să nu descurajeze investiţiile prin perceperea unor taxe prea mari.
Legislaţia actuală nu face diferenţa între tipurile de zăcăminte, iar nivelul redevenţelor este cuprins între 3% şi 13% din nivelul producţiei de hidrocarburi.
Redevenţele au fost fixate în 2004 şi sunt valabile până în în luna decembrie a acestui an inclusiv, fiind stabilite prin legea de aprobare a contractului de privatizare a Petrom, companie preluată de grupul austriac OMV.
Ministrul Finanțelor Publice, Ioana-Maria Petrescu, declarase deja, într-un interviu acordat Agerpres, că sistemul actual de redevențe pentru resursele naturale ale României va fi prelungit un an, iar de la 1 ianuarie 2016 va fi introdus un nou mod de taxare.
"Am decis ca de la 1 ianuarie 2015 să prelungim sistemul actual pentru un an, pentru a putea avea aceste dezbateri și pentru a trece această lege prin Parlament. Vrem ca această lege să treacă și să fie văzută și de Opoziție, eventual și votată de Opoziție, pentru că, încă o dată, aici vorbim de un nou sistem de taxare, vrem să fie pe 10-15 ani, deci nu numai cât stăm noi la guvernare ci și după aceea, toată lumea trebuie să îl vadă și să-l aprobe, să treacă prin Parlament", a declarat Ioana Petrescu.
Noul mod de taxare a fost elaborat împreună cu specialiști în domeniu, după ce au fost solicitate informații și cu privire la implementarea sistemelor de taxare a resurselor naturale de către alte state, și a fost discutat cu Fondul Monetar Internațional, a precizat oficialul MFP.
La acest moment, există pregătit un proiect de lege privind acest nou mod de taxare a resurselor, iar joi încep consultările cu companiile din domeniu. Ministrul Finanțelor spune că s-a dorit să existe suficient timp pentru consultări cu companiile, mediul de afaceri, societatea civilă, pentru dezbateri în Parlament, astfel încât să existe predictibilitate fiscală. Intenția autorităților este ca acest nou mod de taxare să fie aplicat pentru o perioadă de 10-15 ani.
Premierul Victor Ponta declara, în 2012, că redevenţele pentru petrol şi gaze trebuie renegociate, dar o modificare a nivelului acestora nu va fi efectuată mai devreme de 2014.
"Redeveneţele trebuie renegociate. Înainte de 2014 nu avem voie să modificăm contractul de privatizare al Petrom. Dacă am stat din 2004 până în 2013, mai putem sta un an", declara Ponta în octombrie 2012.