Redevențe uriașe neîncasate de stat, secret de serviciu la Guvernul României
Situație halucinantă la cel mai înalt nivel: statul român nu reușește să încaseze taxele pe care marile companii care exploatează resursele naturale trebuie să le plătească. Deși nu au fost majorate de mulți ani de zile, redevențele sunt plătite doar într-o mică măsură. Datele apar într-un raport incendiar din 2015 al Corpului de Control al primului ministru de atunci, Victor Ponta, la sesizarea actualului premier Mihai Tudose, pe vremea aceea ministru al Economiei.
Raportul privind neîncasările uriașe de redevențe și neplata amenzilor acordate operatorilor de resurse naturale (vezi documentul în atașament) a fost trimis la DNA, însoțit de un alt raport și o notă informativă, clasificate ca "secret de serviciu", care au ajuns atât la DNA, cât și la SRI.
Urmare a controlului efectuat la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), a fost întocmit "Raportul de control privind neîndeplinirea unor atribuții de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, cu consecința prejudicierii bugetului de stat", înregistrat cu nr. 947/I.L./27 martie 2015, constatându-se trei posibile fapte de natură penală, raportul fiind înaintat Direcției Naționale Anticorupție, se arată într-un comunicat al Executivului Ponta.
Raportul de control a fost transmis și la Administrația Națională Apele Române și Curtea de Conturi a României.
Ce conține efectiv raportul incendiar despre neregulile de la ANRM, raport care pare să fi fost pierdut în sertarele autorităților de aproape trei ani?
- dintr-un total de 69 de companii investigate, care au licență de exploatare a resurselor naturale, doar una singură și-a plătit redevențele la timp;
- 32 de titulari de licențe din totalul de 69 investigați nu au achitat niciodată taxa pentru activitatea minieră!;
- inspectorii ANRM nu au luat măsuri pentru sancționarea titularilor licențelor de concesiune și nu au dispus anularea licențelor pentru neplata de redevențe;
- doar în cele 69 de cazuri alese aleatoriu, s-a constatat un prejudiciu de peste 3,7 milioane lei;
- restanțele la plata redevențelor au totalizat, într-un interval de 4 ani și jumătate (1 ianuarie 2010 - 30 iunie 2014) suma de aproape 110 milioane lei;
- titularii de licențe de concesionare au refuzat să încheie acte adiționale pentru modificarea cuantumului redevențelor miniere datorate statului: diferența dintre valoarea actualizată și valoarea plătită efectiv a fost de 37,9 milioane lei.
Senatorul PNL Daniel Zamfir a sesizat recent pe pagina sa de Facebook faptul că "jaful păstorit de Agenția Națională a Resurselor Minerale" i-a fost confirmat de ministrul economiei, Gheorghe Simon, în Comsia economică din Senat.
Daniel Zamfir a mai spus, într-o emisiune TV, că în perioada 2000-2014, ANRM a aplicat 497 de amenzi. În proporție de 80%, nu au fost urmărite ca să fie încasate. "Aici nu mai vorbim de neglijență. Eu nu cred că e vorba de neglijență în serviciu".
Mai mult, liberalul spune că ANRM are doar 39 de angajați care gestionează toată avuția României, iar centrele teritoriale, multe dintre ele, au sedii în clădiri ale firmelor pe care urmează să le controleze.
"Știți cât încasează statul român redevențe pe tot ce înseamnă resursă, în afară de petrol și gaze? 196 de milioane de lei, pe tot ce înseamnă resursă: lignit, huilă, calcar, marmură, ape minerale. Știți că la ape minerale sunt vreo 400 de societăți care îmbuteliază, din care doar 60 au licență?" a mai spus Daniel Zamfir.
Liberalul a afirmat că raportul a fost de două ori pe masa lui Mihai Tudose, când era ministru al Economiei. "Tudose a făcut primul raport către prim-ministru, atunci Victor Ponta. A fost cu trei săptămâni înainte de demisie și venirea lui Cioloș. Raportul a rămas la Guvern și s-a reluat controlul când a ajuns prim-ministru Mihai Tudose", a dezvăluit și secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu.
Urmare a controlului efectuat la ANRM în martie 2015, a fost întocmit Raportul de control privind verificările efectuate la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, document clasificat "secret de serviciu", înregistrat cu nr. S/66/CCPM/03.04.2015, constatându-se 3 (trei) posibile fapte de natură penală, raportul fiind înaintat DNA.
Potrivit unui comunicat din perioada Executivului Ponta, a fost întocmită și o Notă de informare privind unele deficiențe constatate la nivelul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale cu privire la documentele clasificate transmise Corpului de control al primului – ministru, document clasificat "secret de serviciu", nota fiind înaintată Serviciului Român de Informații.