MENIU

Recuperare respiratorie post-COVID online. Cine a dat STARTUL

Exerciții recuperare respiratorie post-Covid

Pacienții care au avut COVID pot face recuperare online. Se întâmplă la Timișoara cu ajutorul specialiștilor de la Spitalul „Victor Babeș”. Exercițiile pot fi făcute de acasă și vor porni de la mișcări simple, până la unele mai complexe, relatează Realitatea PLUS. 

Medicii de la Spitalul "Victor Babeș" din Timișoara spun că exercițiile ajută la îmbunătățirea capacității respiratorii a pacienților care au avut forme medii și severe de coronavirus.

Programul de exerciții pornește de la mișcări simple, iar apoi acestea devin din ce în ce mai complexe, iar marele avantaj este acela că pot fi făcute de acasă, după sfaturile specialistului. 

Informații în acest sens, însoțite și de un scurt video, au fost postate recent pe pagina de Facebook a instituției medicale, unde până în prezent au fost încărcate mai multe filmulețe cu exerciții de recuperare medicală respiratorie port-Covid.