Ce vrăji a făcut Victor Ponta pentru a prezenta rectificarea bugetară NEGATIVĂ ca fiind POZITIVĂ
Premierul Victor Ponta şi oficialii din Ministerul de Finanţe au apelat la inginerii financiare pentru a transforma rectificarea bugetară NEGATIVĂ într-o rectificare aparent pozitivă, spune fostul ministru de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu. Potrivit acestuia, MINUSUL de încasări la buget după primele 6 luni este de peste 4,2 miliarde lei, însă "domnii Voinea şi Gherghina de la Finanţe şi-au rezolvat problemele pentru posturile primite la Banca Naţională" şi au prezentat lucrurile deformat astfel încât premierul să iasă bine.
Potrivit execuţiei bugetare la 6 luni, prezentate de Ialomiţeanu, avem o rectificarea bugetară NEGATIVĂ de peste 3,5 miliarde lei, care a fost prezentată în mod fals de premier ca fiind POZITIVĂ prin două inginerii financiare - blocarea de cheltuieli şi compensări între datoriile instituţiilor publice către firme şi datoriile firmelor către bugetul de stat.
"Când faci rectificare pozitivă înseamnă fie că ai venituri în plus faţă de prevederile bugetare, fie măreşti deficitul bugetar, cum s-a întâmplat în 2013. Or, acum Victor Ponta a spus că deficitul rămâne neschimbat. Deci, rectificarea este negativă. Au făcut de fapt o şmecherie. Cred că domnii Voinea şi Ghergina şi-au reziolvat problemele pentru posturile primite la Banca Naţională. Ce au făcut? Nu au mai tăiat cheltuielile, că nu se realizează veniturile, ci le-au blocat. Au blocat 2,3 miliarde de lei, care nu se mai fac. S-a acoperit această nerealizare a veniturilor prin blocarea cheltuielilor. Au mai venit cu încă o şmecherie, cu nişte SWAP-uri, cu compensări, de la datoriile instituţiilor publice cu datoriile firmelor către bugetul de stat. Firmele aveau de încasat de la instituţii publice şi trebuia să plătească spre buget, dar s-au făcut compensări astfel încât să rezulte o rectificare pozitivă. Au adunat acele compensări. Au apelat la inginerii financiare pentru a obţine o rectificare aparent pozitivă", a explicat fostul ministru de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, la emisiunea "Realitatea Zilei" la REALITATEA TV.
Potrivit execuţiei bugetare, document public pe site-ul Ministerului de Finanţe, prevederile bugetare au fost de 104,9 miliarde iar încasările cu puţin peste 100 de miliarde lei, deci o NEÎNCASARE de circa 1 miliard de euro.
Investiţiile programate pentru primul trimestru au fost de 16 miliarde, iar cele efectiv realizate au fost de 10 miliarde. Deci investiţiile au fost mai mici cu 6 miliarde, mai arată Ialomiţianu.
"Epoca de Aur", în versiunea Ponta. "Nu avem MINUS la producţie, ci MARI REALIZĂRI"
În timp ce premierul Victor Ponta vorbeşte de o rectificare bugetară POZITIVĂ, cifrele îl contrazic: încasările sunt sub program cu 2 miliarde lei, deci rectificarea este NEGATIVĂ, scriu şi jurnaliştii economici de la Capital.
Premierul Victor Ponta a declarat că rectificarea bugetară, prezentată azi de guvern şi care urmează să fie aprobată vineri, este "una pozitivă".
Însă cifrele privind încasările din primele 6 luni nu susţin această afirmaţie. Bugetul a colectat cu 2 miliarde lei mai puţin decât prevedea programul, în primul semestru al lui 2014.
„La 6 luni, veniturile curente colectate de ANAF sunt cu 2 miliarde lei sub program. Dacă nu s-au colectat, nu poate fi vorba decât de o rectificare negativă. Sunt sume pierdute pentru că ar trebui ca, pe tot anul, să se reducă această nerealizare din venituri suplimentare ceea ce este foarte puţin probabil", explică Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.
Potrivit acestuia, alte 2,8 miliarde lei sunt venituri nerealizate din cauza lipsei de absorbţie a fondurilor europene, în primul semestru. Dumitru a precizat că instituţia pe care o conduce va prezenta o analiză detaliată a rectificării bugetare, după ce datele complete privind suplimentările de venituri, respectiv tăierile de cheltuieli îi vor fi transmise de Ministerul de Finanţe.
RECTIFICARE BUGETARĂ. Ce ministere primesc mai mulți bani, de unde se taie
În prima jumătate a anului, veniturile curente au fost de 97,09 miliarde lei, potrivit execuţiei bugetare. Rectificarea anunţată de guvern va suplimenta veniturile cu 1,07 miliarde lei şi cheltuielile cu 1,34 miliarde lei.
Ministrul bugetului, Liviu Voinea a spus, azi la guvern, că, la anumite capitole, încasările sunt sub program, cum ar fi cele din TVA, dar a evitat să ofere detalii. Mai multe aici.