MENIU

RECORD la atragerea de bani europeni ÎNTR-O SINGURĂ ZI

830 de milioane de euro într-o singură zi

România a încasat, joi, peste 830 milioane de euro de la Comisia Europeană, cei mai mulţi bani ajungând la Programul Operaţional Sectorial Transport - 506,20 mililioane de euro, potrivit unui comunicat remis, vineri, de Ministerul Fondurilor Europene.

Suma de 830,39 milioane de euro a fost solicitată spre rambursare în anul 2013.

Cele mai multe fonduri - 506,20 milioane de euro - au fost rambursate pentru proiecte din cadrul Programului Operaţional Sectorial Transport, în timp ce la Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) au ajuns 180,71 milioane de euro. Pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu au fost rambursate 123,76 milioane de euro, iar pentru Programul Operaţional Asistenţă Tehnică - 19,72 milioane de euro.

"Încasarea sumei de peste 830 milioane de euro într-o singură zi reprezintă un record absolut în istoria atragerii fondurilor structurale şi de coeziune de către România. Aceasta, în condiţiile în care sumele încasare în fiecare dintre anii 2009, 2010 şi 2011 au fost mai mici decât cea încasată acum", a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Conform MFE, în acest an, Comisia a rambursat României peste 900 milioane de euro. Astfel, suma totală returnată a ajuns la aproximativ 6 miliarde de euro, iar rata rambursărilor a depăşit nivelul 31%.

Rata de absorbţie curentă este, în prezent, de aproximativ 34%, iar valoarea totală a sumelor pe care România le-a solicitat Comisiei Europene pentru rambursare fiind de aproape 6,5 miliarde de euro.

Mai multe articole despre:
fonduri europene bani europeni