MENIU

Record la Astra Film Festival, de la Sibiu: peste 1.500 de filme înscrise în competiţie

Festivalul Internaţional de Cinema de la Sibiu – Astra Film Festival -, ce se va desfăşura anul acesta în perioada 5-11 octombrie, aduce pe marele ecran peste 1.500 de poducţii cinematografice.

Cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Cinema de la Sibiu – Astra Film Festival – va aduce în faţa publicului un număr record de 1.500 de filme, din peste 90 de ţări. Acestea au fost înscrise în cele patru secţiuni competiţionale ale festivalului, în vreme ce selecţia oficială cuprinde 130 de pelicule din toate colţurile lumii.

Cei mai importanţi regizori ai momentului - Joshua Oppenheimer, nominalizat în 2014 la Premiile Oscar, Crystal Moselle, premiată la Sundance 2015 pentru filmul „The Wolfpack” sau Justin Schein, care în cei peste 20 de ani de activitate a realizat 60 de filme şi a colaborat cu BBC, Discovery Channel sau HBO, se reunesc cu cele mai recente producţii în secţiunea „Internaţional”.

În documentarele din secţiunea „Europa Centrală şi de Est” se reflectă subiecte de larg interes specifice regiunii.

De mai bine de două decenii pulsul producţiei româneşti de cinema de non-ficţiune se ia la Astra Film Festival, mediul ideal pentru documentariştii români de a-şi prezenta filmele într-un context internaţional cu specialişti în domeniu din întreaga lume. Secţiunea „Student” propune pelicule realizate de regizori tineri, aflaţi la început de drum, studenţi la cele mai prestigioase universităţi de film din România, Austria, Olanda, Norvegia, Franţa, Portugalia, China sau Cuba.  

Festivalul Internaţional de Cinema de la Sibiu – Astra Film Festival se va desfăşura în perioada 5-11 octombrie, sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României. De asemenea, ediţia din 2015 se află sub egida EFFE - Europe for Festivals, Festivals for Europe, o distincţie acordată celor mai remarcabile festivaluri europene de către un juriu internaţional format din experţi în domeniu.

Astra Film Festival 2015, Festivalul Internaţional de Cinema de la Sibiu este organizat de Astra Film – CNM Astra şi Fundaţia Astra Film, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu, Ministerul Culturii, Centrul Naţional al Cinematografiei, Uniunii Europene – prin programul Creative Europe – Media.