RECORD de firme în INSOLVENŢĂ în România
Anul trecut au intrat în insolvenţă peste 29.500 de companii, cu aproape 150.000 de angajaţi, cel mai ridicat nivel din 2008 încoace. Faţă de 2012, numărul insolvenţelor a crescut cu 10%, iar faţă de 2008 este dublu.
Cifra de afaceri totală a celor aproape 30.000 de companii care au îngroşat anul trecut cercul „insolvenţilor" depăşeşte 8 mld. euro, respectiv 3% din businessul total al firmelor din România, iar numărul de angajaţi ai acestor companii se apropie de 150.000 de oameni, potrivit ZF.ro.
Şi acest indicator adună doar datele firmelor intrate în insolvenţă în 2013. Raportat la cele peste 130.000 de companii aflate în insolvenţă în perioada 2008-2013, impactul în business este mult mai mare.
Chiar şi pentru 2013 cifra de afaceri totală a firmelor în insolvenţă reprezintă un indicator greu de calculat având în vedere că doar jumătate dintre companiile aflate în incapacitate de plată anul trecut au depus situaţiile financiare pentru anul 2012 – ultimul an pentru care există date oficiale legate de businessul companiilor din România.
Celelalte 15.000 de companii nu au bilanţ pentru 2012, ci doar în anii anteriori, aproape 6.000 de firme figurând fără bilanţ din 2008 încoace, potrivit unor date transmise ZF de către Registrul Comerţului.
ZF a calculat astfel o cifră de afaceri de peste 36 mld. lei (peste 8 mld. euro) aferentă celor 30.000 de companii luând în calcul ultimul an în care aceste firme şi-au depus situaţiile financiare.