Record al banilor trimiși în țară de diasporă. Din ce țări vin cele mai mari sume?
Românii plecați la muncă în străinătate au trimis în țară 6,5 miliarde de euro în 2023, echivalentul a 2% din PIB, cu doar 1,2% mai puțin decât valoarea investițiilor străine directe atrase de România anul trecut, reiese din datele Băncii Naționale a României.
Suma reprezintă un nou record și este de peste două ori mai mare decât cea din urmă cu un deceniu – din 2014.
În ultimul deceniu, valoarea totală a remiterilor lucrătorilor români plecați în afară s-a ridicat la peste 46,5 miliarde de euro, cu doar 14,2% sub nivelul Investițiilor Străine Directe (ISD-urilor) intrate în țară în același interval.
Remiterile românilor din străinătate reprezintă, alături de ISD-uri și de fonduri europene (de circa 4,2% din PIB în 2023), surse importante de ”peticire” a deficitului de cont curent și de susținere a monedei naționale.