Realitatea merge mai departe. De la Realitatea TV la Realitatea Plus
„Povestea Realitatea” merge mai departe. Realitatea TV devine „Realitatea Plus” și rămâne în prima linie. Prima televiziune de știri și-a luat rămas bun în seara de miercuri, 30 octombrie 2019, și a spus bun venit noii televiziuni „Realitatea Plus”. Reporteri, realizatori, prezentatori, redactori, editori şi operatori și-au spus poveștile și au „scris” în direct ultimele minute de emisie a primei televiziuni de știri din România. Mesajul lor: „Rămânem aceiași. Rămânem în prima linie!”. „Împreună vom fi pe plus!” - motto-ul echipei Realitatea Plus. VEZI LIVE AICI.
Miercuri, 30 octombrie, jurnaliștii de la Realitatea TV și noua Realitatea Plus au trecut în revistă cei 18 ani petrecuți în prima televiziune de știri din România postdecembristă. La miezul nopții, s-a oprit emisia Realitatea TV.
URMĂREȘTE AICI STREAM VIDEO REALITATEA PLUS LIVE!
Începând din primele secunde ale zile ide joi, telespectatorii pot urmări aceleași emisiuni și dialoguri incitante cu care s-au obișnuit la Realitatea Plus - LIVE AICI.
Edward Pastia, directorul editorial Realitatea TV:
„Noi ne-am făcut treaba ca jurnaliști, am încercat să învățăm, ne uităm la colegii noștri și învățăm de la ceilalți din jur. Mai avem și contre, dar din asta iese Realitatea, așa cum văd realitatea telespectatorii.
Va fi o vorbă în noua Realitatea: „Împreună vom fi pe plus!”, adică echipa asta cu alți oameni, cu noi, echipa va merge pentru că așa am fost obișnuiți. Întotdeauna vom căuta adevărul, indiferent cine e în fața noastră. Asigur telespectatorii că nu va exista rabat de la acest lucru nici pe viitor. Noi vom fi contra, pentru că de asta va depinde informația care va ajunge la telespectatori.”
Denise Rifai, realizator „Legile Puterii”: „E un moment foarte emoționant, pentru că pentru mine viata de televiziune a fost Realitatea. În urma cu 8 ani am venit in final de noiembrie. În 2011 veneam de la Adevarul Holding. Realitatea TV a rezistat si am rezistat pentru că noi suntem foarte aplicati si luptam. Ăsta e spiritul tuturor jurnalistilor din Realitatea, ne ghidam după bunul simț. Suntem liberi si intotdeauna fiecare dintre noi a spus ce a simțit. Ce se intampla in seara asta e foarte trist. Înțeleg ca CNA putea sa ne prelungeasca pe trei luni licenta. Realitatea nu e in faliment, suntem in procedura de insolventa. În ultimii doi ani, acționarii au incercat sa plateasca banii catre ANAF. Ne închidem in plina campanie...”.
Marinela Mititelu, realizator „Casa Poporului”: „Sunt un om liber desi m-am născut in comunism. Libertatea asta nu o sa mi-o ia nimeni. Și am un mesaj pentru politicieni: Nu deschideți șampania, nu mă pensionez la 40 de ani, ci abia am prins gustul. Și sa nu dispere cei care cred ca nu ne vor revedea! Suntem aici, mergem mai departe, e doar un episod. Suntem jurnalisti si suntem liberi, daca nu m-as simti libera aici, as pleca, pentru ca am inceput sa fac meseria asta și am invatat sa spun lucrurilor pe nume.”
Delia Vrânceanu, prezentator Prime Time News: „Acum este un nou inceput, brandul a fost construit in 18 ani. Nu doar oamenii pe care-i vedem pe post sunt foartet importanti. Sunt cei care se afla in spatele nostru, din regie, montaj, operatorii, șoferii, nu am avea timp să-i enumerăm pe toți”.
Bogdan Muzgoci: „Dimineața de știri”: „Ziua asta e o zi mare pentru mine, eu am ajuns la Realitatea dupa Colectiv. Iata ca astazi parasesc Realitatea TV și pășesc în Realitatea Plus”.
Ana Maria Păcuraru: „Ne revedem maine dimineată, într-o noua formulă Dimineata de stiri pe Realitatea Plus. Avem foarte, foarte, foarte multă energie, plus de energie”.
Petre Fumuru, prezentator „Vremea” și vocea din off pe care telespectatorii au auzit-o foarte des, a mărturisit că „locuiește” de 15 ani în Realitatea: „Acum mi se dă șansa pentru un nou început. Imediat dupa facultate m-am angajat in televiziune, din 2004 lucrez la Realitatea TV, fac parte dintr-o familie. Rămânem aici. Nu ne vom schimba. Vom rămâne aceiași. Toată media românească ar trebui să mulțumească acestei televiziuni, că aici a fost o pepinieră. Cred ca 90% dintre jurnalistii de pe piata sunt oameni care au crescut aici si au plecat mai departe.”