MENIU

REALITATEA din PSD - Florin Manole: Sprijinim impozitarea pensiilor speciale, pentru Guvern va fi un test de sinceritate

pensii speciale

PSD nu va pune piedici proiectului de impozitare a pensiilor speciale, ba chiar va contribui la punerea lui în practică, a afirmat deputatul social-democrat Florin Manole, invitat la Realitatea din PSD. Acesta a atras însă atenția că guvernul va avea o problemă dacă nu se va dovedi reală ideea că din acest motiv n-ar fi în buget pentru majorările de pensii și alocații.

,,PSD nu va contesta la Curtea Constituțională impozitarea pensiilor speciale. Eventuala discrepanță între sistemele de impozitare, pentru că dacă vorbim de constituționalitate ne referim la acel articol care vorbește despre faptul că toți cetățenii români trebuie să plătească, în mod echitabil, impozite, e rezolvată prin păstrarea acestei cote de 10% pentru partea de contributivitate. Acest lucru, în opinia PSD, asigură uniformitatea și echitatea în legătură cu impozitarea.

Am vrut să păstrăm această măsură de impozitare uniformă de 10% atunci când vorbim de contributivitate. Ce se supune impozitării cu 85% este dincolo de plafonul fixat de 7.000 de lei este vizează și banii cu care bugetul de stat contribuie la această pensie specială”, a afirmat deputatul Florin Manole, la Realitatea din PSD .

Parlamentarul a oferit și cele două exemple extreme de pensii speciale. Cele mai mici sunt cele din corpul diplomatic, unde pensia medie calculată potrivit contributivității este de 2794 de lei, iar cea acordată este 3307 lei.

La extrema cealaltă sunt pensiile procurorilor și judecătorilor, a căror valoare medie este de 19.000 de lei, în condițiile în care calcule ale Casei de Pensii arată că valoarea maximă, potrivit contributivității, ar trebui să fie de cel mult 4.000 de lei.

Pe de altă parte, deputatul PSD a recunoscut că susținerea PSD pentru inițiativa de impozitare a pensiilor speciale este și un test pentru guvern. ,,În primul rând este un instrument de a verifica adevărul discuțiilor din ultima perioadă, s-a spus de multe ori ,,nu putem mări pensiile și alocații pentru că avem aceste pensii speciale, care sunt prima problemă și de acolo trebuie să începem, acolo e o sursă de bani consistentă”. Acum guvernul are posibilitatea să dovedească dacă lucrurile stau într-adevăr așa,” a afirmat Manole la Realitatea din PSD

 

 

Mai multe articole despre:
pensii speciale psd pnl ciolacu orban