MENIU

Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional, din cauza unei disfuncţionalităţi

Întreruperea producției nu are impact asupra securităţii nuclearee

Reactorul 1 al centralei nuclear-electrice de la Cernavodă s-a deconectat automat, luni, de la Sistemul Energetic Naţional din cauza unei disfuncţionalităţi în partea clasică a centralei. Nuclearelectrica a transmis că defecțiunea nu are impact asupra securităţii nucleare.

”Nuclearelectrica SA anunţă că Unitatea 1 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional în data de 26 august 2024 din cauza unei disfuncţionalităţi în partea clasica a centralei (protectia unui transformator de evacuare putere), fară impact asupra securităţii nucleare. Specialiştii CNE Cernavodă investighează cauza în vederea remedierii, conform procedurilor aplicabile. Deconectarea automată şi lucrările de remediere nu au impact asupra securităţii nucleare, personalului şi populaţiei”, anunţă compania.

Nuclearelectrica SA precizează că va emite comunicat la momentul resincronizării Unităţii 1 la Sistemul Energetic Naţional.
Nuclearelectrica contribuie cu peste 18% din energia nucleară la producţia totală de energie şi cu 33% din producţia totală de energie fără CO2 din România.