REACTOR de la Cernavodă, OPRIT din cauza unor probleme
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN) a oprit, miercuri, reactorul 1 al centralei nuclearelectrice din Cernavodă din cauza unor probleme apărute la partea clasică a unităţii.
"S-a decis, în mod conservativ, desincronizarea turbogeneratorului de la sistemul energetic naţional, cu menţinerea reactorului la putere. Toate sistemele au acţionat conform proiectului, fără a afecta securitatea nucleară a reactorului, a personalului de exploatare, a populaţiei şi a mediului înconjurator", se arată într-un comunicat al companiei.
După efectuarea lucrărilor, Unitatea 1 va fi reconectată la sistem.
Centrala de la Cernavodă funcţionează cu două reactoare, care acoperă aproape 20% din consumul de energie la nivel naţional.