Reactivarea minelor de lignit în Europa dărâmă aşezări medievale şi creşte poluarea
Apetitul Europei pentru electricitate ieftină reactivează minele de lignit, cel mai poluator cărbune, ameninţând să crească poluarea şi să şteargă de pe faţa pământului localităţi care datează încă din perioada medievală, în Germania, Polonia şi Cehia, relatează Bloomberg.
De-a lungul centurii miniere a continentului, din Germania până în Polonia şi Cehia, companii de utilităţi precum Vattenfall, CEZ şi PGE extind minele de suprafaţă producătoare de lignit. Acest cărbune moale generează mai puţină energie şi mai mult dioxid de carbon decât cărbunele dur. Proiectele contravin reglementărilor Uniunii Europene care limitează emisiile poluante şi susţin dezvoltarea unor surse de energie curată.
Alarmaţi de preţurile electricităţii, aproape duple faţă de cele din Statele Unite, guvernanţii europeni permit reactivarea şi extinderea unor mine de cărbune închise în ultimele două decenii. "Este absurd. Germania vrea să treacă la energie regenerabilă, dar noi suntem privaţi de pământul nostru", a declarat Petra Roesch, primar al Proschim, un sat cu o istorie de 700 de ani din sud-estul Berlinului care va fi strămutat pentru extinderea unei mine operate de compania Vattenfall.
Compania, deţinută de statul suedez, vrea să obţină aprobare pentru demolarea Proschim, localitate cu 330 de locuitori. Potrivit estimărilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), cererea de lignit la nivel mondial va creşte cu 5,4% până în 2020.
În Polonia, PGE, cel mai mare producător de energie din ţară, modernizează o unitate care funcţionează cu lignit, la centrala Turow. În Cehia, un plan de relaxare a legislaţiei în domeniul mineritului ar putea duce la demolarea Horni Jiretin, un sat de 750 de ani care a supravieţuit ciumei în evul mediu şi celor două războaie mondiale.
Lignitul se găseşte la suprafaţa pământului şi cele mai economice forme de exploatare sunt cele de suprafaţă. Utilizarea lignitului a scăzut cu 40% în perioada 1990-2010, odată cu închiderea centrelor industriale învechite din fostul bloc sovietic.
În prezent, Polonia, care obţine 90% din energie din cărbune, creşte utilizarea lignitului pentru asigurarea securităţii energetice şi păstrarea locurilor de muncă în regiunile sărace ale ţării. Producţia de lignit a crescut anul trecut cu 3,7% în Polonia, potrivit PGE. În Cehia, mina de lignit Horni Jiretin este în apropierea castelului Jezeri, unde simfonia Eroica a lui Beethoven a avut premiera acum două secole.
"Acolo era un lac unde mergeam la înot în fiecare zi. Comuniştii au început această devastare, iar actualul guvern vrea să o desăvârşească", a spus Vladimir Burt, viceprimar al Horni Jiretin, arătând spre exploatarea minieră de la o fereastră a castelului.
CEZ, cel mai mare producător ceh de electricitate controlat de stat, generează 48% din energie la centrale pe cărbune. Divizia extractoare de lignit intenţionează să crească producţia cu 6%, la 24,1 milioane de tone, în acest an.
În regiunea Lausitz din Germania, minele de lignit au eliminat 136 de state, din 1924, potrivit Archiv Verschwundener Orte, un muzeu din Forst care evaluează impactul mineritului. Lignitul este cea mai importantă sursă de electricitate din Germania, generând 26% din producţia de electricitate de anul trecut, potrivit Energiebilanzen, grup care reuneşte instute de cercetări în domeniul energiei. Minele de lignit asigură circa 22.000 de locuri de muncă în Lausitz, potrivit Vattenfall.