REACŢII INTERNAŢIONALE, după eliberarea Iuliei Timoşenko: Barroso, Martin Schulz şi Casa Albă
Preşedinţii Comisiei Europene (CE) José Manuel Barroso şi Parlamentului European (PE) Martin Schulz au salutat sâmbătă eliberarea opozantei Iulia Timoşenko, un fost premier ucrainean, relatează AFP.
Casa Albă a salutat sâmbătă eliberarea opozantei Iulia Timoşenko şi a subliniat că "ucrainenii sunt cei care îşi stabilesc viitorul", după ce Parlamentul l-a destituit de facto pe Viktor Ianukovici, relatează AFP.
"Este necesar ca principiul intangibil care ghidează evenimentele să fie cel potrivit căruia ucrainenii îşi stabilesc viitorul. Noi salutăm acţiunea constructivă a (Verhovna) Rada (Parlamentul ucrainean) şi continuăm să îndemnăm la formarea rapidă a unui guvern de largă unitate naţională şi tehnocrat", afirmă preşedinţia americană într-un comunicat.
José Manuel Barroso şi Martin Schulz salută eliberarea Iuliei Timoşenko
Preşedinţii Comisiei Europene (CE) José Manuel Barroso şi Parlamentului European (PE) Martin Schulz au salutat sâmbătă eliberarea opozantei Iulia Timoşenko, un fost premier ucrainean, relatează AFP.
"Salut eliberarea (Iuliei) Timoşenko. O justiţie independentă este esenţială pentru o Ucraină democratică", a scris, într-un mesaj postat pe contul de Twitter, preşedintele CE, după aproximativ două ore de la eliberea lui Timoşenko, unul dintre liderii "revoluţiei portocalii" din 2004.
"În numele Parlamentului European, salut călduros anunţul eliberării Iuliei Timoşenko", a declarat, citat într-un comunicat, preşedintele PE Martin Schulz.
"Anunţarea alegerilor prezidenţiale pentru 25 mai este deosebit de binevenită şi importantă. Schimbarea este în curs în Ucraina", a adăugat el. "Aduc un omagiu manifestanţilor paşnici şi îndemn toată lumea să rămână calmă", a mai spus Schulz.
Liderul Partidului Popular European (PPE, dreapta) Joseph Daul şi-a exprimat "uşurarea" şi "bucuria".
"După aproape trei ani de încarcerare, nedreaptă şi motivată politic, de către regimul (Viktor) Ianukovici, Iulia Timoşenko este în sfârşit liberă", a declarat Daul, citat într-un comunicat.
"În numele PPE, exprim marea noastră uşurare şi bucuria că Iulia Timoşenko este în sfârşit în siguranţă şi alături de apropiaţii săi", a adăugat preşedintele PPE, prima forţa politică în PE şi din care face parte şi partidul fostului premier ucrainean, alături de alte 73 de formaţiuni provenind din 39 de ţări.