MENIU

Reacție ULUITOARE a președintelui Lukașenko în cazul avionului deturnat la Minsk. Pe cine acuză de un război hibrid

Belarus - avion deturnat

Preşedintele bielorus Aleksandr Lukaşenko a afirmat că a acţionat "legal" atunci când a ordonat deturnarea unui avion civil către Minsk după o alertă cu bombă, respingând acuzaţiile că a urmărit prin această deturnare arestarea unui opozant.

"Am acţionat legal protejând oamenii", a declarat Lukaşenko, potrivit agenţiei de stat Belta, în primele sale comentarii asupra deturnării avionului.

Potrivit preşedintelui belarus, a-l acuza că a trimis un avion de vânătoare MiG-29 pentru a forţa aterizarea zborului Ryanair este "o minciună".

De asemenea, Aleksandr Lukaşenko i-a acuzat pe "răuvoitori" că vor să sufoce Belarus şi că "au depăşit linia roşie" în atacurile lor împotriva Minskului. Potrivit lui Lukaşenko, forţe externe duc un "război hibrid" împotriva Republicii Belarus şi împotriva sa, informând greşit cu privire la modul în care el a gestionat incidentul cu avionul, conform agenției Agerpres.

Mai multe companii aeriene, printre care Air France şi Lufthansa, au anunţat că îşi vor redirecţiona zborurile pentru a nu survola spaţiul aerian belarus, în timp ce avioanelor belaruse le-ar putea fi interzisă intrarea în spaţiul aerian al Europei, după ce duminică autorităţile belaruse au constrâns un avion al Ryanair ce efectua un zbor Atena-Vilnius să aterizeze la Minsk, pentru a aresta un jurnalist de opoziţie care se afla bord.

Regimul lui Aleksandr Lukaşenko, la putere din 1994, a reprimat în mod dur o mişcare de contestare inedită ce a scos în stradă mii de persoane în 2020, după alegerile prezidenţiale din august, considerate de europeni ca fiind "fraudate".

Mai multe articole despre:
Belarus avion deturnat