Reacţia trupei La Familia, după anularea concertului de la Cluj: "Nu toți suntem la fel"
Un club din Cluj-Napoca a anulat concertul formaţiei "La Familia", după ce membrii acesteia s-au declarat în favoarea căsătoriei tradiționale.
Reacţia trupei nu a întârziat să apară:
"Credem în diversitatea opiniilor și ne pare rău că unii s-au simțit lezați de MANIFESTUL nostru. Nu asta a fost intenția noastră! Oricine e liber să facă în viață lui ce vrea, să creadă în ce vrea și să iubească pe cine vrea. Ne pare sincer rău că există oameni care, în mintea lor, ne-au asociat cu homofobia, xenofobia și altele asemănătoare.
Suntem uimiți de agresivitatea cu care au reacționat și reacționează cei care nu au fost de acord cu umila noastră părere.
Nu toți suntem la fel, așa că ar trebui să ne obișnuim că nu toți împărtășim și aceleași păreri. Pe scurt, suntem diferiți.
Atunci când încercăm să impunem cu agresivitate O SINGURĂ părere ca fiind cea bună, revenim încet-încet la COMUNISM.
Se pare că "apărătorii toleranței" devin intoleranți.
Referitor la clubul dîn Cluj care a anulat pentru a doua oară concertul, îi sfătuim pe reprezentanții săi să fie mai atenți la versurile artiștilor pe care îi cheamă, atunci când solicită un concert.
Fanii noștri dîn Cluj, însă, se vor întâlni cu noi cu siguranță în jurul datei de 7 decembrie, în alt club din oraș.
Doamne ajută!"
"La Familia a lansat zilele trecute un manifest prin care anunța că Sișu și Puya cred în familia compusă DOAR dintre un bărbat și o femeie. Noi credem că scena nu ar trebui să fie o rampă pentru promovarea mesajelor discriminatorii, rasiste sau xenofobe și nu vrem să ne asociem imaginea cu sistemul de valori în care Sișu și Puya cred. Noi credem în muzică și în căsătorii fericite. Straight sau gay. Acesta este motivul pentru care care am decis să anulăm concertul La Familia at /FORM SPACE din data de 7 decembrie. Mulțumim pentru înțelegere. *cei care au cumpărat bilete la event pot recupera contravaloarea acestora printr-un e-mail către iabilet.ro", au anunţat conducerea /Form Space.
Concertul urma să aibă loc în data de 7 decembrie 2017.
Sișu și Puya au postat pe pagina de Facebook a formației "La Familia" o imagine cu titlul "Manifest La Familia". "Credem în Dumnezeu, credem în neam, mândrie națională și patrie, credem în familia compusă doar din bărbat și femeie. Credem în forța cuvintelor, credem în normalitate, simplitate și suflet ... moralitate. Credem în tradiție. Credem în unitate, frăție și legătura de sânge. Credem în România, români și limba română" - spun ei doi raperi români. Aceştia au mai precizează că acest manifest nu este o provocare, ci "mai degrabă un apel".