Reacția Patriarhiei privind măsurile de ultim moment ale autorităților: Nu trebuie să ducă la limitarea libertății religioase
Măsurile sprijinite pe rațiuni medicale cu impact public trebuie luate cu maxim discernământ și bunăvoință, astfel încât ele să nu ducă la afectarea unor libertăți, la contrarierea și tulburarea oamenilor credincioși care compun majoritatea societății românești, afirmă Patriarhia Română, într-un comunicat de presă, citat de Mediafax.
Din perspectiva prezervării unor libertăți intangibile, precum fundamentala libertate religioasă, considerăm că măsurile sprijinite pe rațiuni medicale cu impact public trebuie luate cu maxim discernământ și atentă bunăvoință, astfel încât ele să nu conducă la afectarea acestor libertăți, la contrarierea și tulburarea oamenilor credincioși care compun majoritatea copleșitoare a societății românești", se arată în comunicatul citat.
Potrivit sursei citate, măsurile ce se impun ca strict necesare trebuie justificate "în mod onest de rațiuni sanitare foarte limpezi, precum și de probe indubitabile legate de respectarea sau nerespectarea regulilor în anumite locuri sau instituții".
"Bisericile sunt prin natura lor spații ale decenței, curățeniei și ordinii, nu ale dezordinii. Desigur, regulile stricte referitoare la igienă, la purtarea măștii în anumite momente și la păstrarea distanței de 1,5 m între persoane se impun inclusiv în spațiile liturgice și trebuie riguros respectate. Ceea ce în toată perioada de până acum s-a făcut în mod exemplar în cadrul tuturor cultelor religioase din România", mai precizează comunicatul.