MENIU

Reacția oficială a PSD: Renunțarea la principiul rotației premierilor, o FUMIGENĂ

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu

Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a afirmat că scenariul lansată de liderul PNL Iași, Alexandru Muraru, ca social-democrații să renunțe la rotația premierilor este "o fumigenă" care să îl scape pe liderul PNL de problemele avute în plan local. Și liberalii au transmis, tot prin purtătorul de cuvânt, că scenariul este fals și că cele 2 partide își vor respecta înțelegerea.

"La Iași, președintele PNL, Alexandru Muraru, este într-o situație grea, cazurile penalilor Chirică și Alexe îi dau mari bătăi de cap. Greu să explice ieșenilor că partidul pe care îl reprezintă nu este nici Chirică și nici Alexe, că doar sunt pe funcții alese sub sigla PNL.

În încercarea de a scăpa din încercuire, dl. Muraru crează fumigene la București. Brusc îl preocupă soarta guvernării începând cu primăvara anului viitor.

Îi propun dlui. președinte al filialei PNL Iași să fie mai degrabă îngrijorat de știrile care spun că energia electrică s-a vândut cu 2.660 lei/Mwh.

Scumpirea majoră a prețului la gaze și energie este principala cauză de creștere a inflației care erodează veniturile tuturor românilor. Aici așteaptă cetățenii soluții, iar PSD a venit cu propunerea concretă a reglementării prețurilor pentru că este evident că actuala schemă de plafonare nu poate tempera creșterea prețurilor.

Haideți să ne concentrăm pe soluții și nu pe scenarii. PSD a intrat la guvernare pentru a susține cetățenii și economia în aceste momente dificile, nu pentru jocuri și declarații politicianiste.”, a scris Radu Oprea.