Reacţia neaşteptată a lui Papa Francisc în direct la TV
Papa Francisc a glumit pe teama idiosincrasiilor argentinienilor și a spus chiar un banc despre ego-ul ieșit din comun care le este atribuit, într-un interviu acordat postului de televiziune mexican Televisa, scrie Huffington Post în ediția electronică în limba spaniolă, potrivit AGERPRES.
La un moment dat, corespondenta permanentă a postului Televisa la Vatican, Valentina Alazraki, l-a întrebat despre felul în care a fost primită în țara natală vestea alegerii sale ca papă. "Argentinienii, când au văzut că noul papă este argentinian, au uitat de toți cei care erau pro sau contra papei argentinian; noi, argentinienii, nu suntem deloc modești, suntem înfumurați...", spune papa Francisc.
Apoi, ca pentru a-și întări spusele, papa Francisc a adăugat: Știți cum se sinucide un argentinian? Răspunsul a venit tot de la el: Se urcă în vârful propriului ego și, de acolo, se aruncă în gol.