Reacţia Ministrului Sănătăţii dupa tragedia de la Maternitatea Giuleşti. Cine sunt vinovaţii
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a precizat pentru Realitatea TV că secţiile maternităţii Giuleşti un stafilococul auriu a fost depistat vor fi închise.
Mai mult decât atât, Sorina Pintea a precizat care ar fi adevăratul motiv pentru care s-a ajuns la o asemenea infecţie.
"Când vorbim de 15 bebeluşi, avem o problema. Au fost luate măsuri din momentul în care a fost prima suspiciune de infecţie. Măsurile pe care le-am lăsat, nu au fost respectate întocmai... Dacă mă întrebaţi, pot să vă spun că este problema spălatului mâinilor, am fost ironizată în luna august când am spus aşa ceva şi uite că aşa se întâmplă", a spus ministrul sănătăţii.
"Unii au luat în derâdere aceste măsuri, vom lua măsurile care se impun pornind de la suspendarea temporară şi la restricţionarea internărilor. De mâine se va suspenda activitatea în secţiile în care s-a găsit stafilococul", a mai precizat Sorina Pintea.
Toate maternităţile din ţară vor fi controlate, după scandalul copiilor născuţi la Maternitatea Giuleşti, care au ajuns cu infecţii stafilocice la Spitalul “Grigore Alexandrescu”, anunţă Ministerul Sănătăţii, care precizează că 11 angajaţi ai secţiei de neonatologie ai maternităţii au stafilococ.
“S-au recoltat exudate nazale de la un număr de 49 persoane din secţia de neonatologie (din totalul de 55 persoane). Pentru 38 de persoane s-au obţinut rezultatele probelor recoltate, care au relevant că 11 sunt purtători de Stafilococ Auriu MRSA, restul de 27 fiind negativi”, se arată într-un comunicat de presă remis, joi seara, de Ministerul Sănătăţii.