MENIU

Reacţia Ministrului Energiei după defecţiunea de la Centrala de la Cernavodă. Este sau nu pericol?

Reacţia Ministrului Energiei după defecţiunea de la Centrala de la Cernavodă. Este sau nu pericol?

Un reactor a fost oprit controlat, din cauza unei defecţiuni la centrala nucleară din Cernavodă.

Din fericire, lucrările de remediere nu vor avea niciun impact asupra populaţiei şi mediului înconjurător, dau asigurări specialiştii de la Nuclearelectrica. Verificările vor dura 48 de ore, timp în care unitatea unu a centralei va fi închisă. Activitatea centralei va fi repornită imediat ce defecţiunea va fi indentificată şi reparată. 

În exclusivitate pentru Realitatea TV, Ministrul Energiei, Anton Anton, a făcut câteva precizări: "Nu este stare de alertă, e o defecţiune pe partea electrică şi va fi remediată în cel mult 48 de ore.  Este o defecţiune pe partea clasică, electrică, este sub control şi este remediabilă. De când s-a pus în funcţiune centrala aceasta, au mai fost astfel de defecţiuni".